Premieră ştiinţifică în anul Centenarului: determinarea formei unui asteroid care se numeşte „7986 România“. Orbitează între Marte şi Jupiter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: CMSN
Foto: CMSN

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi s-a reuşit o performanţă ştiinţifică remarcabilă. Astfel, în cursul lunii  noiembrie 2018, a fost determinată forma asteroidului “7986 România”  prin folosirea curbelor de lumină.

O echipă formată din muzeograful Ovidiu Tercu, din cadrul Observatorului Astronomic şi Andrei-Marian Stoian, membru al Astroclubului „Călin Popovici” din cadrul complexului muzeal, au analizat datele astronomice primite de la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, reuşind să stabilească forma asteroidului “7986 România”.

În luna aprilie 2018, asteroidul “7986 România” a fost la opoziţie (Soarele, Pământul şi asteroidul au fost aliniate), acest lucru permiţând observarea lui toată noaptea. În aceste condiţii, s-au realizat patru nopţi de observaţii fotometrice, necesare pentru obţinerea unor curbe de lumină. Observaţiile au fost făcute cu telescopul principal Ritchey–Chrétien f/8, cu diametrul oglinzii principale de 400 mm, camera CCD SBIG STL-6303E şi filtru r'Sloan pentru fotometrie.

Folosind aceste curbe de lumină, în primă fază s-a putut determina perioada de rotaţie a asteroidului în jurul axei proprii, care este de aproximativ 5 ore. Mai departe, pe baza acestor curbe de lumină şi cu ajutorul programului MPO LCInvert, s-a putut determina şi modelul 3D al asteroidului “7986 România”.

Reamintim faptul că asteroidul 7986 Romania a fost descoperit de către astronomul Schelte J. Bus la Siding Spring Observatory din Australia pe data 1 martie 1981. Denumirea asteroidului 1981 EG15 drept “7986 România” a devenit oficială în luna mai 2012, cu ocazia conferinţei Asteroids, Comets, Meteors de la Niigata din Japonia.

Propunerea a fost făcută de astronomii Mirel Birlan de la Observatorul din Paris şi Richard P. Binzel de la Massachusetts Institute of Technology. Asteroidul “7986 România” a fost observat pentru prima dată din România la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, în noaptea de 21 spre 22 mai 2012. Acest asteroid se găseşte în centura principală de asteroizi, situată între orbitele planetelor Marte şi Jupiter şi are o perioadă orbitală de 3,07 ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite