Premieră mondială, ratată de un român din cauza birocraţiei. Un francez a exploatat ideea inventatorului nostru, care a făcut primul hidroavion românesc
0
Gălăţeanul Ion Paulat a proiectat şi construit primul hidroavion românesc şi a realizat primul zbor cu un astfel de aparat, la Galaţi, în toamna lui 1911. Proiectul putea fi o premieră mondială, dacă statul român nu i-ar fi refuzat, în 1908, cererea de finanţare, lucru care a întârziat totul cu trei ani. Între timp, în 1910, hidroavionul a fost patentat de un francez.
Chiar dacă obişnuim să credem că statul român a devenit „specialist” în lipsă de viziune doar în ultimele decenii, trebuie să recunoaştem că lucrurile n-au fost niciodată strălucite în ceea ce priveşte funcţionarea aparatului adminsitrativ din ţara noastră.
Un exemplu grăitor în acest sens este legat de modul cum inventatorul gălăţean Ion Paulat a ratat, în 1908, din motive birocratice, construirea în premieră mondială a unui hidroavion şi, în consecinţă, înregistrarea brevetului de invenţie aferent.
Nevoit să apeleze la investitori privaţi (după ce statul român i-a refuzat cererea de finanţare), mecanicul şi-a terminat aparatul de zbor de-abia în 1911. Între timp însă, respectiv în 1910, un proiect asemănător a fost patentat de inginerul francez Henri Fabre, care a fost recunoscut ca „părintele” avionului care foloseşte apa ca pistă de decolare şi de aterizare.
Marinarul care a visat să zboare
Ion Paulat s-a născut pe 1 aprilie 1873, în satul Cioara (azi Bărăganul), din judeţul Brăila. A venit de tânăr la Galaţi (nu împlinise încă 15 ani), oraş în care a urmat cursurile Şcolii Comerciale şi apoi s-a stabilit definitiv.
Pasionat de tehnică, s-a angajat la Atelierele Navale Fernic (pe scheletul căruia s-a format actualul şantier naval gălăţean, cel mai mare din România şi al şaptelea din Europa). S-a îmbarcat, apoi, ca ofiţer mecanic, realizând mai multe inovaţii care au optimizat funcţionarea turbinelor de pe navele româneşti. Ulterior, s-a înscris la Şcoala Tehnică Navală din Savona (Italia), la absolvirea căreia a fost angajat mecanic-şef pe cargoul „Turnu Severin”.
După ce, în 1908, într-unul din voiaje, a văzut un hidroglisor şi a constatat instabilitatea acestuia la viteze mari, i-a venit ideea de a monta aripi aparatului. A realizat câteva modele, pe care le-a testat într-un tunel aerodinamic simplu. Era cât se poate de clar că aeronava era un mare succes şi că revoluţiona aeronautica. Apa nu mai era un duşman al avioanelor, ci un aliat.
Statul român a catalogat invenţia ca fiind o aberaţie
A întocmit mai multe proiecte, însă solicitarea sa către statul român de a fi sprijinit financiar în concretizarea invenţiei s-a lovit de o stufoasă birocraţie şi de un refuz stupid. Ministerul de Război i-a răspuns genialului inventator că proiectul propus de el este o aberaţie. Ca urmare, Paulat a apelat la sprijin privat, astfel că şi-a construit hidroavionul de-abia trei ani mai târziu, cu ajutorul industriaşului Gheorghe Fernic, patronul şantierului naval gălăţean.
Hidroavionul lui Paulat atingea o viteză maximă de 85 km/oră, fiind realizat din lemn de stejar, frasin şi ulm. Din lipsa fondurilor suficiente, Paulat a renunţat la un hidroavion bimotor şi a construit unul monomotor, cu care s-a ridicat în aer, într-o demonstraţie desfăşurată pe 6 noiembrie 1911, la Galaţi.
Chiar dacă performanţele tehnice erau iniţial încă modeste (salturi de 35 cm înălţime şi 10 m lungime), Paulat nu renunţă şi decide să schimbe proiectul iniţial (era un bimotor care avea doar... un motor) şi construieşte un mic hidroavion monomotor, mult mai uşor, cu care face demonstraţii, reuşind să se ridice până la înălţimea stâlpilor de telegraf.
În timp ce românul se lupta cu birocraţia şi nepăsarea autorităţilor, iar proiectul lui era întârziat, francezul Henri Fabre reuşea primul zbor cu un aparat autonom foarte asemănător identic cu al lui Paulat, la 28 martie 1910.
Decolarea s-a făcut de pe lacul Berre (în apropierea Mării Mediterane, în vestul Marsiliei). Fabre si-a numit aparatul „hidro-aeroplanul Canard”. Demonstraţia de decolare, zbor şi amerizare s-a făcut în faţa unui public numeros, care a putut vedea hidroavionul zburănd aproape 800 de metri şi, apoi, amerizând cu succes.
Astfel, inginerul francez a fost considerat inventatorul hidroavionului, deşi, dacă istoria n-ar fi fost cinică, acest drept i s-ar fi cuvenit lui Ion Paulat sau, poate, francezului Charles-Alphonse Penaud, care înregistrase brevetul avionului plutitor încă din 1876, însă nu a avut bani să construiască prototipul.
Paulat a renunţat la proiect în1913
Lucrurile aveau însă să ia o altă turnură după numai un an. Pe 6 iunie 1912, în timpul unei demonstaţii aeriene, se produce un accident, aparatul fiind distrus, iar Paulat fiind accidentat serios.
Proiectele de reparare a aparatului şi de construire a altor modele sunt întrerupte de mobilizarea lui Paulat în Primul Război Balcanic (1912 – 1913). Revenit de pe front, decide să renunţe la perfecţionarea aparatului, descurajat şi de faptul că Fabre făcuse deja progrese remarcabile, iar câţiva inventatori americani făcuseră şi ei aparate de zbor foarte bune.
În 1913, a refuzat să-şi vândă invenţiile Germaniei, susţinând că nu are nimic de dat pentru străini. În acelaşi timp, la Paris a apărut un volum în care invenţiile îi erau elogiate. În ţară, însă, hidroavionul şi tunelul său aerodinamic au rămas multă vreme uitate, fiind recunoscute de Academia Română de-abia pe 20 iunie 1954.
Doar o lună mai târziu, pe 20 iulie 1954, Ion Paulat moare, la Bucureşti, în urma unui accident vascular cerebral.
VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:
Se încarcă comentariile...
