Premieră pentru justiţia gălăţeană. Motivul pentru care trei contrabandişti condamnaţi au fost eliberaţi

Premieră pentru justiţia gălăţeană. Motivul pentru care trei contrabandişti condamnaţi au fost eliberaţi

FOTO arhivă Adevărul

Trei persoane găsite vinovate de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă au fost eliberate din închisoare luni, 20 iunie.

Pe 24 martie 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a articolului 270, alineatul 3, din legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, prin care erau asimilate infracţunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Trei persoane condamnate pentru constituire de grup infracţional şi contrabandă au beneficiat de admiterea excepţiei amintite, iar pe 20 iunie, Tribunalul Galaţi a admis, la rândul său, o contestaţie la executare a acestora şi i-a pus imediat în libertate pentru că faptele pentru care fuseseră condamnaţi au fost dezincriminate.

Cei trei sunt Anton Radian, care executa o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare, Anton Gheorghiţă-5 ani de închisoare şi Sanda Petrică-7 ani, 10 luni şi 20 de zile de închisoare.

”Constată că infracţiunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, pentru care s-a dispus condamnarea petenţilor Anton Gheorghiţă, Anton Radian şi Sanda Petrică prin sentinţa penală nr. 84/19.03.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.1736/1132018, definitivă prin decizia penală nr. 330/03.03.2022 a Curţii de Apel Galaţi, a fost dezincriminată ca urmare a constatării neconstituţionalităţii textului incriminator prin Decizia nr. 176/24 martie 2022, publicată în M. Of. nr. 451/05.05.2022. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/03.03.2022 al Tribunalului Brăila, privind pe Anton Gheorghiţă. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 91/03.03.2022 al Tribunalului Brăila, privind pe Anton Radian. Constată că inculpatul Sanda Petrică nu figurează încarcerat”, au stabilit judecătorii. Decizia Tribunalului Galaţi nu este definitivă, dar este executorie.

Extras din decizia Curţii Constituţionale

În consecinţă, instanţa a constatat că ”au încetat toate incapacităţile, interdicţiile şi decăderile decurgând din sentinţa penală nr. 84/19.03.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.1736/1132018, definitivă prin decizia penală nr. 330/03.03.2022 a Curţii de Apel Galaţi. Dispune punerea de îndată în libertate a petenţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.”

”Tribunalul Galaţi a constatat aplicabilitatea în speţa noastră şi a deciziei nr. 651/2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 595, alineatul 1 din Noul Cod de Procedură Penală şi ale articolului 4 din Codul Penal. În concluzie, întrucât efectele deciziei de admiterem de dezincriminare a faptei prevăzute de articolul 270, alineatul 3 din Codul Vamal trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate şi independent de pasivitatea legiuitorului, instanţa a admis contestaţia la executare, a anulat mandatele de executare a pedepselor şi a dispus punerea de îndată în libertate a clienţilor mei. Salutăm hotărârea Tribunalului Galaţi, este prima de acest gen pronunţată de instanţă”, a declarat avocatul Ştefan Panţuru, care i-a reprezentat pe cei trei în instanţă.

Procurorii i-au acuzat pe Anton Gheorghiţă, Anton Radian şi Sanda Petrică că în perioada septembrie 2013 - aprilie 2014 au constituit un grup infracţional care făcea contrabandă cu ţigări aduse din Republica Moldova şi Ucraina, prejudiciind statul cu sute de mii de lei.

Extras din decizia de condamnare a Curţii de Apel Galaţi

”Anton Gheorghiţă, în perioada septembrie 2013 – toamna anului 2016, acţionând separat sau în cadrul grupului infracţional organizat (pe perioada funcţionării acestuia: decembrie 2013 – aprilie 2014), împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a desfăşurat activităţi de colectare, depozitare, preluare, transport, deţinere şi revânzare a cantităţii de 8.010 pachete cu ţigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova sau Ucraina, cauzând un prejudiciu în sumă de 168.630 lei”, au stabilit procurorii.

În cazul lui Anton Radian, anchetatorii au stabilit că a acţionat în aceeaşi manieră, prejudiciul creat statului fiind de 58.972 de lei, iar în cazul lui Sanda Petrică, acesta se ridică la 113.288 de lei.

PRECIZARE

Dintr-o regretabilă eroare, în extrasul deciziei pronunţate de Tribunalul Galaţi au apărut şi datele personale ale unora dintre persoanele care au făcut obiectul dosarului. Extrasul a fost scos din material. Ne cerem scuze şi mulţumim pentru înţelegere.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Persoanele condamnate penal definitiv nu vor mai putea să candideze pentru preşedinţia României. Legea, adoptată decizional de Camera Deputaţilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările