Prăjituri moldoveneşti. Cum se prepară renumita „babă din tăieţei în două culori“

Prăjituri moldoveneşti. Cum se prepară renumita „babă din tăieţei în două culori“

Babă în două culori din Moldova FOTO bunica.md

Aceste felul de mâncare poate fi întâlnit destul de des în meniurile restaurantelor cu specific moldovenesc, însă cu greu pot fi găsite două variante identice ale preparatului.

Joaca gastronomică de-a baba şi de-a moşul, de-a contrastele în esenţă, îşi are originea în Bucovina, acolo unde, nu se ştie când şi nici de ce, a apărut un desert aparte, ce pare să fie inspirat din bucătăria italiană.

Până la urmă, însă, nu-i nimic complicat la mijloc, căci avem de-a face cu cea mai pură gastronomie tradiţională moldovenească  (cu calorii cât să înspăimânte orice nutriţionist!) pe care au fost „altoite” câteva ingrediente ce amintesc de marile drumuri comerciale ale mirodeniilor exotice.

Ingrediente pentru babă în două culori

Din capul locului trebuie ştiut că trebuie două feluri de tăiţei: albi (galbeni) şi negri (maro). Dacă tăieţeii obişnuiţi se pot cumpăra de la orice magazin alimentar, în privinţa celor coloraţi este un pic mai complicat, aşa că s-ar putea să fie nevoie să-i faceţi, folosind şi ceva cacao.

Una peste alta, vă trebuie două ouă, două linguri de cacao şi făină cât să iasă aluatul vârtos (asta pentru 250 gr de tăieţei coloraţi), patru ouă şi făină cât cuprinde pentru tăieţeii galbeni (500 gr).


Aşadar, lista de ingrediente ar fi:

- 250 gr de tăiţei coloraţi,
- 500 gr de tăiţei galbeni,
- 8-10 ouă (altele decât cele pentru făcut tăieţeii),
- 100 ml de ulei,
- 100 ml de lapte,
- 150 gr de zahăr,
- 100 gr de stafide,
- două plicuri de zahăr vanilat.


Mod de preparare

Puneţi tăieţeii la fiert pentru 2 minute (clasic: când apa clocoteşte puneţi tăiţei, după 2 minute îi scoateţi).  Preventiv în apa clocotită puteţi pune puţin ulei ca să nu se lipească tăieţeii la scurgere.

Scoatem tăieţeii, îi strecurăm şi îi punem sub jetul cu apă călduţă. Adăugăm uleiul şi amestecăm uşor amestecăm. Separat, amestecăm ouăle cu zahărul, zahărul vanilat, punem laptele.

Într-o tavă tapetată cu hârtie şi unsa cu unt punem primul strat de tăieţei galbeni. Cu spatula îi presăm ca să se aşeze bine pe fundul vasului. Al doilea strat va fi cel din tăieţei coloraţii. Încheiem aranjatul cu tăieţeii galbeni. Între straturi (sau numai deasupra, după preferinţe), presărăm stafidele.

Deasupra tăieţeilor aranjaţi în straturi turnăm amestecul din ou, lapte şi zahăr. Ca baba să nu fie uscată deasupra o acoperim cu o bucată de hîrtie pentru copt. Cuptorul îl înfierbântăm din timp. Baba o coacem timp 80 de minute la 180 de grade Celsius.

Mare atenţie! Preparatul nu se taie fierbinte căci va arăta dezastruos. Trebuie să aşteptaţi să fie călduţ pentru a putea face porţionarea. Poftă bună!

P.S.:  Niciunii dintre „depozitarii” reţetei nu a ştiut să ne explice de ce i se spune babă. Potrivit DEX, babă (la plural babe) este un substantiv feminin care are mai multe sensuri: 1 - Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinereţe; băbătie, babetă; 2- Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc, 3- Bârnă pe care se sprijină un acoperiş sau un planşeu de lemn; 4 - Parte a unei copci în formă de toartă (numită şi femeiuşcă), în care se prinde o alta, în formă de cârlig (numită moş); 5- Zglăvoacă; 6- Ciupercă roşie, comestibilă, care creşte pe crengi uscate şi putrede.

Cuvântul are origine rusă, iar în dicţionarele de acum un secol mai are un sens, dispărut între timp din dicţionarele moderne: cozonac cu stafide specific Moldovei.

Vă mai recomandăm şi:

Cum se prepară ciudata chisăliţă moldovenească din corcoduşe verzi. Pare desert, dar se serveşte cu mămăligă

Mâncarea bizară, dar delicioasă a bucovinenilor: căpşuni cu smântână şi mămăliguţă caldă

Adevăratul motiv pentru care ne dau lacrimile când tocăm ceapă. Ce spun specialiştii despre reacţia chimică 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările