Povestea unui „băiat de bani gata” care a luat o viaţă şi a distrus-o pe a sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
Imagine

Fiul unui om de afaceri gălăţean, fost consilier judeţean, aşteaptă să ajungă în faţa judecătorilor, peste câteva zile, ca să dea socoteală pentru că şi-a ucis iubita. Cumplita faptă a fost comisă sub influenţa drogurilor.

Unul dintre fenomenele îngrijorătoare, care ia amploare în societatea românească şi care îi preocupă pe psihologi şi sociologi, este cel al tot mai frecventelor gesturi extreme comise de aşa numiţii „copii de bani gata”. 

Se pot da nenumărate exemple şi din Galaţi, însă, unul dintre acestea iese din comun pentru că arată şi ce se întâmplă cu "copilul de bani gata" atunci când devine adult după ce părinţii l-au protejat de-a lungul anilor de consecinţele  „boroboaţelor” sale, din ce, în ce, mai grave.

Ceartă între îndrăgostiţi, cu final tragic

În vara anului trecut, mai exact la data de 29 iulie, Dan Cadar, fiul unui potent om de afaceri, fost consilier judeţean, şi-a ucis iubita.  Clara Maria Drăgoi, în vârstă de 18 ani, elevă, a fost găsită fără viaţă de echipajul unei ambulanţe.

Tragedia a fost anunţată la Poliţie chiar de către tatăl lui Dan Cadar. Poliţiştii, procurorii şi mai apoi legiştii, au constatat că tânăra prezenta semnele unor multiple lovituri şi urme de sânge, indicii că între cei doi iubiţi avusese loc o luptă. Ulterior, autopsia a confirmat faptul că Maria Clara a avut parte de o moarte violentă.

„Numita Clara Maria Drăgoi a decedat din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui şoc traumatic şi hemoragii provocat de un traumatism cranio-facial şi toracic cu fractură occipitală, contuzii cerebrale, hemoragie meninge, fractură de stern, fracturi costale bilaterale, contuzii pulmonare şi de cord”, se arată în certificatul medico-legal.

Pe parcursul derulării anchetei, a ieşit la iveală faptul că Dan Cadar era un vechi consumator de droguri, iar acest amănunt ar putea explica tragicul şi, în acelaşi timp, paradoxalul final a ceea ce cunoscuţii celor doi tineri spun că a fost o mare iubire.

Clara Maria Drăgoi abia absolvise clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” , iar profesorii şi colegii au numai cuvinte laudă pentru ea. S-a îndrăgostit de Dan Cadar şi, deşi părinţii ei n-au fost de acord să aibă o relaţie cu un bărbat în toată firea, după majorat, a ales să locuiască împreună cu el. 

Şi-a recunoscut fapta şi aşteaptă judecata

Tânărul a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, primul termen al procesului fiind programat în cursul acestei luni.

„Inculpatul şi-a recunoscut fapta în faţa instanţei de judecată. Este posibil ca aceasta să se fi produs pe fondul consumului de etnobotanice”, declara la finele anchetei procurorul Alfredo Simionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Fapta săvârşită de Dan Cadar este pedepsită de legea penală cu o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 25 de ani şi cu interzicerea unor drepturi.

Protecţie nocivă şi lipsă de dialog

Surse din rândul celor care au anchetat crima din strada Revoluţiei spun că Dan Cadar a evoluat ca un caz tipic de copil de bani gata, care, atunci când, din teribilism, a ajuns să încalce legea, în loc să-i fie corectat comportamentul, a fost apărat. Este reacţia instinctivă a celor mai mulţi dintre părinţii confruntaţi cu astfel de probleme, mai ales a celor care dispun de influenţa necesară, iar acest caz demonstrează că o asemenea atitudine poate avea conseciţe dramatice.

Anchetatorii spun că derapajele „băiatului de bani gata” au început la vârsta de 14 ani, când, din teribilism, a furat câteva casetofoane auto, deşi avea suficienţi bani ca să cumpere oricâte şi-ar fi dorit. Apoi, peste ani, a încălcat legea şi în Italia, unde n-a mai putut fi ajutat să scape de pedeapsă. Reîntors în ţară, a descoperit etnobotanicele, devenind consumator şi distribuitor al "plicurilor cu vise". De aici şi până la tragedie, n-a mai fost decât un pas.

Tatăl său a declarat presei şi anchetatorilor că nu mai vorbea cu fiul său de peste un an de zile. Poate că, analizând retrospectiv evoluţia copilului şi apoi a tânărului de bani gata, se poate concluziona că tocmai lipsa de comunicare este cauza tuturor relelor care au culminat cu o crimă.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite