Povestea unei gogomănii de proporţii din Epoca de Aur. Cum au fost înmormântate într-o groapă comună zeci de statui făcute de sculptori celebri

Povestea unei gogomănii de proporţii din Epoca de Aur. Cum au fost înmormântate într-o groapă comună zeci de statui făcute de sculptori celebri

Statuia salvată din groapă, la Bereşti, în zilele noastre. FOTO Costel Crângan

Lucrările respective, printre care şi câteva creaţii ale unor sculptori care, ulterior, au ajuns la o cotă de piaţă foarte bună în toată lumea, se află şi acum pe undeva, prin curtea unei foste autobaze, sub o placă din beton de aproape un hectar. O singură statuie a fost salvată, dar a fost oribil sluţită de primarul din acea vreme.

Ani la rând, s-a vorbit despre misterul statuilor îngropate din ordinul unor activişti comunişti, la Galaţi, ca despre ceva pur ipotetic. S-a crezut că totul e o legendă. Că este o bârfă din ciclul numeroaselor bârfe (cu parfum de anecdotă cu Bulă) care circulau în perioada comuniştilor.

Apoi, pe măsură ce societatea românească se democratiza, adevărul a ieşit la lumină. Legenda statuilor îngropate nu era o legendă, ci o poveste adevărată despre minciună, făţărnicie şi laşitate.

Să-i compleşim cu artă pe tovarăşi!

Totul a început în anul 1965, atunci când „conducerea superioară de partid şi de stat” a decis că dezvoltarea explozivă a oraşului Galaţi (tocmai se construia combinatul siderurgic, iar urbea se extindea rapid, cu noi şi noi cartiere) impunea să se producă la scară extinsă lucrări de artă care să împodobească totul.

Aşa au apărut marile mozaicuri urbane de pe faţadele blocurilor de pe strada Brăilei, s-au construit câteva complexuri comerciale premiate pentru conceptul arhitectural şi, cumva în completare, au fost comandate unor artişti contemporani sute de statui.

Aşa se face că în perioada 1965-1970, la Galaţi a fost dusă o adevărată campanie artistică în care au fost implicaţi plasticieni români, precum Patriciu Mateescu, Jules Perahim, Constantin Baraschi, Virgil Almăşanu, Olga Porumbaru, Pavel Codiţă Mihai Danu, Gheorghe Anghel, Mac Constantinescu, Peter Balogh sau Dorio Lazăr.

Operaţiunea de amplasare a lucrărilor artistice (statui ale unor personalităţi, dar şi alegorii) a mers de-a dreptul pompieristic, însă, la un moment dat, s-a dovedit că elanul stahanovist a ieşit dun tiparele realităţii. Practic, erau prea multe statui, iar pentru că de la Bucureşti se făceau presiuni ca operaţiunea să fie finalizată s-au luat o decizie cu parfum de gogomănie: zeci de statui care nu apucaseră să fie amplasate au fost ascunse.

Mai exact, după câte a mărturisit reputatul profesor universitar Mihalache Brudiu, au fost acoperite cu pământ, undeva într-o latură a Grădinii Publice din Galaţi.

„Statuile romane” erau tovarăşi ilegalişti şi alegorii artistice

Ulterior, probabil undeva în jurul anului 1975, cu ocazia unor lucrări de amenajare a grădinii, statuile au fost dezgropate şi duse (posibil la ordinul unui activist de partid pe nume Gheorghe Moca) în curtea Autobazei de pe strada Ştefan cel Mare. Loc în care, pentru ca secretul să rămână bine ascuns, au fost din nou îngropate.

Au zăcut sub pământ încă cinci ani, până în anul 1980, atunci când, dintr-o întâmplare, au fost scoase din nou la lumină. Înprejurările în care s-a produs descoperirea, relatate de profesorul universitar Brudiu, sunt aproape hazlii.

„Într-o zi din luna martie 1980, după-amiaza, a venit la muzeu un bărbat care mi-a spus că se numeşte Costică Portase şi că a descoperit nişte statui romane la întreprinderea la care era paznic, şi unde se făcuseră nişte săpături cu excavatorul. M-am dus să văd statuile şi mi-am dat seama că nici vorbă să fie statui romane, erau opere de artă modernă, lucrări de sculptură realizate recent”, a povestit profesorul Brudiu.

Pentru că nu era, clar, treaba arheologilor, au fost chemaţi în ajutor cei de la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, însă o eventuală recuperare a statuilor a fost din start exclusă căci, dacă s-ar fi auzit la Bucureşti despre întâmplare, ar fi fost vai şi amar de toţi cei implicaţi.

Aşa că s-a mers pe ideea că tăcerea e de aur, iar statuile au fost din nou îngropate, în ciuda murmurelor artiştilor. Gheorghe Andreescu a fost unul dintre plasticienii gălăţeni care au contestat decizia la momentul respectiv, iar în revista umoristică „Urzica” a apărut o epigramă care făcea trimitere la gogomănia de la Galaţi. Evident, s-a instalat panica.

Martorii acelor vremuri spun că decizia a fost luată de cele două activiste care răspundeau de cultura gălăţeană, Aglaia Caloinescu (şefa Comitetului Judeţean pentru Cultură) şi Florica Şerbănescu (secretara cu probleme de cultură şi ideologice la Comitetul Municipal PCR), care nu doar că au cerut îngroparea operelor de artă, dar au dispus să se toarne şi o placă din beton deasupra, pentru ca nimeni să nu le mai scoată la lumină vreodată.

Statuia reciclată de la Bereşti

În toată această vânzoleală sinistră, una dintre statui a reuşit, totuşi, să „fenteze” moartea şi îngroparea pe vecie. Este vorba despre lucrarea „Maternitate”, creaţie a sculptorului sculptorul Gheorghe Anghel, nimeni altul decât autorul bustului lui Eminescu din faţa Ateneului Român.

Sculptura amintită, reprezentând o femeie şi un copil, a fost realizată în piatră şi era identică, de fapt, cu altă statuie (din bronz) a lui Gheorghe Anghel aflată în patrimoniul Academiei Române. Lucrarea de artă a fost repartizată oraşului Bereşti, loc unde a a avut o soartă jenantă.

Primarul comunist al tânărului oraş din nordul judeţului Galaţi (localitatea a căpătat statut urban în 1965) a cerut ca statuia, amplasată în faţa clădirii Primăriei, să fie transformată în fântână arteziană.

În mâna femeii a fost montată o ulcică din ghips din care curgea, printr-o ţeavă, apă. Iar pentru ca monstruozitatea să fie mai mai evidentă, au găurit şi sexul copilaşului, tot pentru a monta o ţeavă, parcă întru o aluzie la mult mai celebrul Manekken Pis din Brusselles.

După cum se poate vedea şi din fotografia alăturată acestui articol, statuia însă mai există la Bereşti şi poartă pe ea urmele vandalismului cu aprobare de la partid, chiar dacă nu mai este folosită ca fântână arteziană, ci doar a fost dată conştiincios cu var, la fel ca bordurile din apropiere.

Au îngropat lucrări de mare valoare

Deşi o bună parte dintre lucrările îngropate în curtea Autobazei din Galaţi erau proletcultiste, cu o valoare artistică discutabilă, printre ele se aflau şi câteva lucrări care în zilele nostre ar face bani buni, căci autorii lor au devenit între timp artişti foarte apreciaţi în toată lumea.

Încă de prin anii '80 mulţi dintre artiştii ce au semnat lucrările de la Galaţi au plecat în Statele Unite, Anglia sau Franţa, unde şi-au câştigat renumele internaţional. Spre exemplu, Jules Perahim a expus la Milano, Veneţia, Chicago, Paris, Lyon, Tokyo, Roma, Ierusalim, Londra şi New York, iar cota lucrărilor sale la casele de licitaţii occidentale a crescut de aproape cinci ori din 2003 până în 2008.

Pavel Codiţă a murit la Paris în anul 2000, fiind foarte apreciat de criticii de artă din Franţa. Patriciu Mateescu a avut expoziţii la Valencia, Bruxelles, Geneva, Las Vegas, Los Angeles, Michigan şi alte patru expoziţii în California. Ion Biţan a murit în 1997. A expus la Ankara, Istanbul, Veneţia, Budapesta, New York, New Delhi, Calcutta, Praga, Londra, Bombay, Sao Paolo, Veneţia. Cota lucrărilor sale a crescut de 30 de ori din 1989 până în 2007.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO Cum au pus umărul autorităţile din Galaţi la distrugerea unor lucrări publice de artă în valoare de milioane de euro

Povestea cutremurătoare a bisericii seculare făcute bucăţi de comunişti. Injectată cu tone de apă la fundaţie, a fost trasă în Dunăre cu remorcherele navale

Cum se sărbătorea ziua de 1 Mai în vremea comuniştilor. „La defilare dădeai extemporal cu securiştii. Naiba te lua dacă nu puneai suflet!”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: