Portretul unei tinere artiste: publicată în volum la 13 ani. „Arta este modul meu de a percepe lumea“

Portretul unei tinere artiste: publicată în volum la 13 ani. „Arta este modul meu de a percepe lumea“

Paraschiva Miriam Ichim Foto: arhiva personală

Paraschiva Miriam Ichim este o elevă de nota 10 pe linie, pictează de la 3 ani, iar în 2017 şi-a făcut debutul literar cu un volum de proză scurtă şi poezii, pe care l-a ilustrat cu propriile tablouri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paraschiva Miriam Ichim, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ferdinand I“ din Bacău, excelează la toate materiile şi are timp să-şi dezvolte şi pasiunile artistice. A absolvit gimnaziul ca şefă de promoţie, iar în clasele a IX-a şi a X-a a avut media generală 10. „Deşi sunt la un profil real, la matematică-informatică, pasiunile mele fac parte din altă sferă. Însă întotdeauna m-am străduit să-mi stabilesc un echilibru, pentru a putea descoperi şi studia cât mai multe domenii şi discipline în această perioadă a adolescenţei“, spune Paraschiva Miriam.

A început să picteze în jurul vârstei de 3 ani, iar de la 5 ani, pentru a-i cultiva talentul, părinţii au înscris-o la
cursuri de pictură, la care nu a renunţat nici astăzi. Mai târziu, prin clasa a III-a, a început să scrie proză scurtă, iar din clasa a VI-a pune pe hârtie şi versuri. „Am explorat diverse tehnici ale artei plastice – acuarelă, cărbune, pastel, sepia, tuş –, însă cel mai adesea pictez în culori de ulei pe pânză. Atât artele plastice, cât şi literatura fac parte din mine, din sufletul meu, sunt Camera mea Sambô, locul unde mă refugiez şi mă regăsesc, căci prin artă mă exprim, fiind modul meu de a percepe lumea care mă înconjoară“, mărturiseşte adolescenta.

Un debut literar şi artistic timpuriu

În clasa a VII-a, Paraschiva Miriam Ichim a găsit o modalitate de a-şi îmbina pasiunile. Astfel a publicat, în 2017, la vârsta de 13 ani, volumul „Suflete“, o antologie de proză şi poezii, ilustrată prin picturi. În cadrul lansării de carte, găzduită de Galeriile Sara Good Art, a avut şi o expoziţie cu lucrările sale.

FOTO arhiva personală

„Văd literatura ca pe o altă lume. Fiecare operă literară are un suflet, fiecare literă – un sentiment, o mică şi firavă emoţie. Am întocmit acest volum pentru a contribui la crearea unei căi de evadare, începută cu prima scriere antică, primul simbol ce trebuia să spună o poveste. Tainele literaturii sunt infinite, noi având acces doar la o mică parte dintre ele“, scria Paraschiva Miriam Ichim în prefaţa volumului său de debut. Pentru că eleva este pasionată de limba franceză, poeziile şi prefaţa cărţii sunt traduse în franceză. De altfel, în clasa a IX-a, a obţinut certificatul DELF B2 (n.r – Diplôme d’études en langue française/ Diplomă de studiu în limba franceză).

Premiantă la olimpiade şi concursuri

În 2012 şi în 2014, Paraschiva Miriam Ichim a participat la vernisaje colective, organizate de Consiliul Judeţean Bacău şi de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“, iar în decembrie 2019, a obţinut premiul întâi la expoziţia Mail Art de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu“ din Bacău. Este membră a cenaclului literar Debuturi, organizat lunar la biblioteca Colegiului „Ferdinand I“, iar câteva dintre poeziile sale au apărut în revistele „Plumb“ şi „13Plus“, publicate de Uniunea Scriitorilor.

FOTO arhiva personală

În septembrie 2019, a participat la Turnirul Literar „Literatura Tinerilor“, unde a citit din creaţiile sale în cadrul unui concurs din al cărui juriu a făcut parte şi criticul Nicolae Manolescu. De-a lungul anilor, tânăra prozatoare, poetă şi pictoriţă a obţinut numeroase premii la diverse olimpiade şi concursuri judeţene, regionale, naţionale şi internaţionale. Astfel, în 2011, şi-a adjudecat premiul întâi la concursul internaţional „Şcoala copiilor – Învăţare Eco“, iar în 2012, a reprezentat România la nivel global la Eco Picture Diary Global Contest, organizat la sediul UNESCO din Paris.

FOTO arhiva personală

În clasa a VIII-a a obţinut premiul întâi la etapa judeţeană a concursului naţional de creaţie „Tinere Condeie“, secţiunea poezie, şi s-a calificat la faza naţională, unde a obţinut premiul al III-lea. În clasa a IX-a, s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de Limbi Romanice, unde a obţinut menţiune specială, a câştigat premiul al II-lea la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română şi premiul revistei „Plumb“. Doi ani la rând a obţinut premiul întâi la un concurs de pictură din cadrul ReGalei Ferdinand. Cea mai recentă victorie a avut-o în luna mai a acestui an, când Paraschiva Miriam a obţinut premiul întâi la un concurs online, organizat de Centrul de Informare Europe Direct, cu eseul „Familia europeană, între pandemie şi infodemie“.

Terapie prin artă

Din clasa a IX-a, eleva a început să studieze istoria artei şi a arhitecturii. „Mă pasionează acest domeniu şi mă gândesc să urmez o facultate în Franţa, întrucât sunt familiarizată cu limba, iar în străinătate aş avea mai multe oportunităţi să mă dezvolt în această direcţie şi să-mi promovez, de asemenea, arta.“ Totodată, adolescenta cochetează cu ideea de a studia psihiatria.

FOTO arhiva personală

„Sunt fascinată de relaţiile interumane, de ceea ce simt oamenii şi de modul în care îşi exprimă trăirile, iar cariera de medic m-ar ajuta cel mai mult să înţeleg aceste lucruri. Am realizat că, pe lângă arta mea, cel mai mult mă echilibrează să vorbesc cu oamenii, să le ascult problemele, să-i privesc în ochi şi să înţeleg ce se petrece în sufletul lor, dincolo de ceea ce îmi spun. Mi-ar plăcea să studiez psihiatria, iar mai apoi să fac şedinţe de terapie prin artă cu pacienţii“, spune Paraschiva Miriam Ichim.

Tânăra are în plan să susţină examenul Cambridge şi, în prezent, lucrează la un nou volum de poezii, pe care îl va ilustra tot cu propriile picturi.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Pictorul maestru în arta clar-obscurului, urmaşul tehnicii lui Rembrandt. „A pornit ca o necesitate a marilor lipsuri pe care le aveam când eram copil“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările