PORTRET/Mirela Mohjazi-vede în acul de cusut un aliat de nădejde

Îi place să dea viaţă florilor cu ajutorul acului de cusut, din materiale vechi, nasturi, cercecei desperechiaţi sau mărgele rupte.

A copilărit în Valea Oraşului, zona care arhitectonic încă mai aminteşte Galaţiul de altă dată. În primii ani de şcoală o ajuta sa-şi facă lecţiile o mătuşă care fusese învăţătoare.

"Bătrână, bolnavă, fumătoare şi mare... lucrătoare. Statea pe marginea canapelei şi lucra: dantele, macrame, pelerine, cape, tablouri, orice, ca să-i treacă timpul. În acest mod mai făcea şi un ban cu care îşi suplimenta pensia şi raţia de ţigări", îşi aminteşte Mirela Mohjazi despre una dintre persoanele care aveau să-i schimbe viaţa.

O a doua persoană de la care Mirela consideră că a moştenit pasiunea pentru lucrul manual este bunica ei, un om modest dar deosebit .

În clasa a treia, pe când învăţa tabla înmulţirii, mătuşa sa a prins-o că nu ştie cât fac şapte ori opt şi a obligat-o să scrie de sute de ori, până la miezul nopţii, înmulţirea cu şapte.

A fost o lecţie despre ambiţie şi tenacitate care avea sa-i folosească şi în anul 1999, când Mirela a intrat în şomaj. Nu s-a descurajat.

"Timp aveam, aşa că m-am apucat de «goblenit». Prietenele m-au iniţiat în arta goblenului şi m-au ajutat cu modele, aţe şi idei. Aşa am învăţat să fac trăistuţe din diferite materiale pe care mă jucam cu paiete şi mărgele. Parcă mereu aveam o jucărie nouă. La început, nu le-am comercializat, le făceam cadou, dar îmi pierdeam timpul frumos", spune artista.

Dacă ar fi să-şi definească marea deficienţă aceasta ar fi lipsa talentului la desen. În schimb, îi place să dea viaţă florilor cu ajutorul acului de cusut.

O floricică de pus în piept dată unei prietene a fost pietricica aruncată în mare, care a făcut valuri. Prietena i-a recomandat să ia legătura cu organizatoarea unui târg de handmade.

"Întâi am râs, n-aveam curaj, dar mi-am luat inima în dinţi şi în două săptămâni munceam din nou, dar cu cea mai mare plăcere din viaţa mea şi fără investiţii materiale. Cu ce aveam prin casă: materiale vechi, nasturi, cercecei desperechiaţi sau mărgele rupte. Prima mea participare la un târg de acest gen a adus la lumină lucruri uitate de vreo 20 de ani, când un un muline (n.r. - mouline - fir constând din două sau mai multe şuviţe de pretort de diferite culori contrastante răsucite împreună) era un leu şi pe care îl credeam fără nici o valoare", mărturiseşte Mirela Mohjazi.

Afland că tema târgului era "vintage şi handmade" a făcut un colaj din ilustrate alb negru, din 1932. Atunci i-a sărit în ochi o poză cu două doamne îmbracate de carnaval, poză din 28.12.1934, care a făcut-o să zâmbească şi să se gândească la faptul că un strop de veselie, de iubire, de haz de necaz face bine oricând, în orice vremuri.

Cu această ocazie, a "uitat" de probleme, de facturi, de ştirile TV care să-i strice cheful. Dintr-o dată gandurile ei s-au luminat.

Întrebări şi răspunsuri:

1. Până când vă vedeţi lucrând cu acul?
Mai mult ca sigur, nu o să mănânc prea mult cozonac din handmade, dar măcar fac ceva ce-mi place. Lumea ar plină de oameni fericiţi dacă aceştia şi-ar putea asigura existenţa, în plan material, din pasiunile lor.

2. Despre sirieni mai auzim şi ştiri negative...
Să ştiţi că eu am avut noroc de un soţ bun. Fără discuţie sunt şi sirieni buni, muncitori, familişti, oameni mai pe înţelesul tuturor. Cu Hussein, am şi doi copiii reuşiţi: Costas şi Basil.

Profil:
Născută: 1964, Galaţi
Studii: Liceul de Filologie
Familie: căsătorită, doi copii