Portret: Iulian Grigoriu, scriitorul care-şi dedică poezia vieţii şi celorlalţi

L-a cunoscut pe gânditorul român Petre Ţuţea în ultimii ani de viaţă ai acestuia. De la el a învăţat valoarea, importanţa credinţei şi a neamului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Galaţi. A obţinut premiul I şi premiul Editurii Litera la Festivalul de poezie "Moştenirea Văcăreştilor", Târgovişte, 1993; premiul al III-lea la Festivalul de poezie "Lucian Blaga", Sebeş-Arad, 1995; premiul revistei "Poesis" la ediţia a II-a a Concursului naţional de poezie "Gheorghe Pituţ", 1997.

Are publicate 4 cărţi: Dulcele timp pentru răpunerea răilor, Frumosul măturător al băilor, Cu Wittgenstein la mânăstire, Nişte prieteni şi Hrist.
A scris articole, versuri, eseuri, interviuri în revistele: "Noduri şi Semne", "De cuvinte", "Martyria", "Piaţa Universităţii", "Contemporanul", "Antares", "Akademia", "Poesis", "Tomis", "Convorbiri literare", "Poezia", "Viaţa românească".

Discipolul lui Petre Ţuţea


Poate una din întâlnirile cele mai importante ale lui Iulian a fost în perioada când l-a cunoscut pe gânditorul român Petre Ţuţea. În volumul "Între Dumnezeu şi neamul meu" a publicat două dialoguri cu Petre Ţuţea, şi anume „Despre misterul Creaţiei" şi „Templul".

„Auzisem de Ţutea de la un prieten literat cu care băteam cenaclurile Bucureştiului cu câţiva ani înainte de 1990. Mi-a spus atunci că Ţutea ar fi mai important decât Noica, numai că ar avea un cusur: în mijlocul frazei despre idealismul transcendental kantian se opreşte si zice: "iar noi, românii, trebuie să ne punem tunurile pe Carpaţi împotriva ruşilor!". Era desigur, un fel de poantă care sublinia pozitia politica anticomunistă a lui Ţutea. Nu am fost atunci la el (regret asta!), ci abia dupa 1990, în contextul evenimentelor din Piaţa Universităţii, ocazie cu care am cunoscut o serie de alţi oameni, scriitori, filosofi, teologi. Ţuţea spunea că "Adevărul este Dumnezeu, din voinţa căruia omul creştin este nemuritor"! iar asta te cutremura! Îţi dădea senzaţia atunci când vorbea, că energia şi puterea cuvântului său vin dintr-o altă lume, că asişti la o epifanie
Aşadar, am încă de preluat mărturia sa de credinţă, dar şi unele aspecte ale căutării şi devenirii sale filosofico-teologice despre care se discută acum"
.

Iulian Grigoriu consideră că talentul literar este un dat. Însă, dacă nu-l îngrijeşti şi nu-l practici continuu, rişti să-l pierzi, iar ulterior, vei face un efort considerabil pentru a-l putea redescoperi.
O situaţie pe care o întâlneşte frecvent este cea în care unii trăiesc în iluzia talentului. „Fără-talentul e în toate domeniile, cu mize şi iluzii aparent mai mari şi repercusiuni mai grave: vezi diletantismul oamenilor politici, al ziariştilor, al funcţionarilor culturali, al patronilor şi managerilor etc etc care au adus ţara „pe culmile disperării!", mai spune scriitorul.

Întrebări şi răspunsuri:
-De unde trebuie începută reconstrucţia României? Sau este o chestiune inutil de discutat?
Eu am crezut mult în „schimbarea la faţă a României" ca să-l mai citez încă o dată pe Cioran, pe care dealtfel nu-l îndrăgesc chiar aşa de tare, decât prin prisma faptului că i-a fost devotat lui Ţuţea. Se vede că nu talentul, nu morala sunt la putere aici. Trăim un holocaust cultural. De aici ar trebui început, mereu şi încă o dată! Cum poţi trăi fără să îţi deschizi sufletul, fără să crezi în valori în ciuda avantajelor proprii, fără să citeşti? Nu ştiu. Nu-mi dau seama de ce nu constituim o naţiune în care să se adune şi să crească o forţă a binelui social, care să întrunească o relaxare materială, dorită de acest popor sărac şi ţinut mult timp în obscuritate: de orânduiri greşite sau de politici greşite.

Ce-i place
Îmi plac poezia bună, femeia aleasă, vinul vechi şi rar, precum vorba de duh ce-mi arată că nimic din ce-i omenesc nu trebuie să-mi rămână necunoscut, dar nici nesublimat.
Ce nu-i place
Nu mă refer la starea celor înglodaţi în cele materialnice sau în grijile lumeşti zilnice (în care suntem prinşi fiecare!); dar nu-mi place faptul că aceia care cred că se ocupă de cele spirituale sunt departe de orice poesie (aşa o alint eu, cu „s", nu cu „z") şi cei care cred că se ocupă de cele poetice sunt rupţi de cele spirituale. Exemplu: un om înduhovnicit nu poate să nu fie sensibil şi să se preocupe de poesie. Nu-mi place când văd „chipuri cioplite"

Profil
Născut : 1965
Studii: Facultatea de Istorie şi Filosofie (secţia filosofie) a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi.
Ocupaţie: Scriitor, profesor de filosofie şi logică la Facultatea de Filosofie a Univ. Dunărea de Jos.
Familie: Căsătorit, doi copii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: