PORTRET Carmen Sandu - tânără şi tenace la şefia Tribunalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătoarea Carmen Sandu, preşedinta Tribunalului
Judecătoarea Carmen Sandu, preşedinta Tribunalului

A obţinut recent al doilea mandat ca preşedinte al Tribunalului Galaţi şi se numără printre cei mai tineri magistraţi din ţară care ocupă o funcţie de conducere. Din 142 de magistraţi care au concurat pentru o funcţie de conducere în România, a ieşit a patra.

Profil:

Născută: 28 decembrie 1973, Galaţi

Studii: Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu" Craiova

Stare civilă: necăsătorită

A candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Galaţi pentru a schimba mentalităţi şi a reuşit acest lucru. O spun colegii săi de instanţă, de la magistraţi şi până la grefieri şi arhivari.

Cei care au văzut-o iniţial pe acest post, au crezut că a reuşit să îi „vrăjească" pe cei din Consiliul Superior al Magistraturii. Cârcotaşii au „uitat" că pentru a ocupa această funcţie este nevoie să treci printr-o serie de examene pe care mulţi judecători cu experienţă le-au picat cu note jenante.

Carmen Sandu a ales să candideze pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Galaţi când aproape toţi magistraţii gălăţeni renunţaseră să o facă.

Zilele trecute a obţinut al doilea mandat ca şef al instanţei, iar nota obţinută (9,36) o plasează pe locul patru în ţară din totalul de 142 de magistraţi care au râvnit la o funcţie de conducere.

Este pasionată de pictură

Îi place foarte mult să citească. „Citesc cărţi legate de relaţiile interumane şi cărţi psihologice", ne dezvăluie magistratul.

Nu ascunde că îi place să petreacă foarte mult timp în aer liber, cu toate că nu întotdeuna are timp să iasă.

Puţini ştiu că judecătoarea Carmen Sandu este pasionată de pictură. A pictat prima dată când era copil iar profesorii i-au spus că are talent.

Pasiunea pe care o are nu a împiedicat-o să devină judecător, unde trebuie să te supui unor limitări impuse de funcţie.

Trebuie să ai o conduită în societate aşa cum se aşteaptă oamenii de la tine", ne declară Carmen Sandu.

Rigorile profesiei îşi pun amprenta pe magistraţi iar preşedintele Tribunalului Galaţi nu face excepţie. Cu toate că îi place să judece procese penale, are o strângere de inimă ori de câte ori instrumentează cazuri de omor, unde victimele sunt persoane foarte tinere sau chiar copii.

O decizie a marcat o viaţă

Judecătoarea a rămas impresionată de unul din procesele pe care le-a soluţionat, când a realizat cât de uşor poţi distruge viaţa unui om.

Îmi aduc aminte când, dintr-o greşită interpretare a realităţii, un minor putea fi condamnat pentru viol. Ne-am intersectat ulterior într-un centru comercial, ne-am recunoscut şi am realizat că o condamnare pe nedrept mi-ar fi putut marca mie viaţa profesional şi cred că şi decizia mea din dosar i-a marcat viaţa", îşi aminteşte preşedintele Tribunalului Galaţi.

După ce îşi va încheia al doilea mandat, doreşte să se întoarcă la catedră, unde a fost apreciată pentru comunicarea foarte bună pe care a reuşit să o realizeze cu studenţii.

Ce îi place

Îmi plac călătoriile pentru că obţii informaţii despre cultura, obiceiurile şi tradiţiile ţărilor prin care treci. Îmi place să fac bucurii oamenilor, să-i binedispun, să-i alin, atunci când este cazul. Îmi plac copiii.

Ce nu îi place

Nu îmi place incorectitudinea, fie că e vorba de relaţiile profesionale sau de cele personale. Îmi displac oamenii care încearcă să obţină avantaje legate de poziţia pe care o am, recurgând la relaţiile de amiciţie dintre noi.

Întrebări şi răspunsuri

Ce anume v-a determinat să deveniţi judecător?

Eu am terminat Liceul „Emil Racoviţă" şi mă pregăteam intens la chimie şi fizică. Doream să devin inginer pe specializarea chimie. Am realizat apoi că sunt foarte mulţi ingineri şi m-am înscris la Drept. Prezentarea pe care au făcut-o funcţiei de magistrat judecătorii pe care i-am cunoscut atunci m-a convins să aleg această cale.

Ce doriţi să realizaţi în continuare atât pe plan profesional, cât şi personal?

Îmi doresc să fiu înconjurată în continuare de oameni frumoşi sufleteşte, aşa cum am reuşit până acum. Vreau să am armonie şi linişte în viaţă. Profesional, doresc să construiesc o nouă clădire pentru Judecătorie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite