Portret / Ana Maria Mocanu nu face avere, face artă

Portret / Ana Maria Mocanu nu face avere, face artă

Ana Maria Mocanu

Vrea să participe la cât mai multe târguri handmade şi visează la un magazin propriu de bijuterii în care să vândă minunăţiile create de ea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este destul de greu să o defineşti în câteva cuvinte pe artista handmade Ana Maria Mocanu. E sigur că nu trebuie să lipsească faptul că ceea ce face o defineşte ca persoană şi o transformă într-o pată de culoare în acest fundal cenuşiu, în care foarte puţini sunt cei ce îşi sumă curajul de a face ceea ce le place.

„Pasiunea pentru artă şi lucru manual mi-a fost insuflată de părinţii mei, însă locul unde am învăţat cum se fac bijuteriile şi obiectele handmade a fost în cadrul fundaţiei «Inimă de Copil»", îşi aminteşte tânăra artistă.

Alături de colegii ei, în clasa a noua, a fost la această fundaţie şi a ajutat la realizarea câtorva felicitări pe care le-a vândut în scopuri caritabile.
„Această experienţă mi-a plăcut atât de mult încât anul următor m-am hotărât să devin voluntar cu acte în regulă, ajungând astfel să îmi dedic câteva ore săptămânal pentru a-i ajuta pe copii la teme şi pentru a participa la orele de artă unde realizam lucruri ce urmau a fi vândute de fundaţie în scopuri caritabile. Datorită doamnelor care se ocupau de organizarea acestor ore am învăţat cum să lucrez cu FIMO, cum sa pictez pahare si cum să fac lanţuri din diferite biluţe rătăcite", mai spune Ana Maria.

În vara anului 2009 s-a hotărât să îşi facă şi acasă un mic atelier aşa că şi-a cumpărat materialele necesare şi, împreună cu o colegă, a început să îşi facă propriile bijuterii. Acestea au fost remarcate foarte repede aşa că a primit multe cereri pentru realizarea altor modele. Aşa a pus pe picioare o micuţă afacere cu bijuterii handmade. Totul a durat foarte puţin fiindcă fetele au apucat pe căi diferite, însă amândouă au continuat să-şi facă propriile bijuterii.

„Până în vara anului trecut am făcut bijuterii doar pentru mine, însă din vară şi până în prezent am reuşit să particip la câteva ediţii ale târgului «Madame Vintage», iar acolo am cunoscut multe persoane care au pasiuni asemănătoare cu a mea", spune Ana Maria.

Deşi multă lume i-a spus că nu se poate trăi bine din pasiunea pentru artă, artista continuă să creadă că dacă face ceea ce-i place şi o face bine, nu se poate să nu reuşească să câştige ceva bani.

„Bineînţeles că nu vom ajunge niciodată la averea lui Becali, oricât de multe bijuterii vom realiza, însă se poate trăi decent doar urmărindu-ţi pasiunea. Deşi creez bijuterii de doar doi ani pot să spun că foarte multe persoane au ajuns sa le poarte: de la prichindei de 4-5 ani pană la mame şi bunici", a adăugat Ana Maria Mocanu.

Întrebări şi răspunsuri

Ce trebuie să aibă un obiect handmade ca să fie remarcat de un eventual cumpărător?

Punându-mă acum în pielea unui cumpărător de handmade aş spune că în primul rând aş remarca aspectul. Dacă un obiect handmade arată bine îţi trezeşte interesul de a-l vedea mai bine şi de a-l cumpăra.

Cine se mai uită în ziua de azi la handmade, ce categorie de oameni?

După părerea mea majoritatea categoriilor de oameni se uită la lucrurile făcute de mână deoarece ele se potrivesc oricărui stil şi oricărei personalităţi. Lucrurile lucrate cu grijă şi atenţie nu trec niciodată neobservate de către un potenţial cumpărător.

Ce-i place?

Îmi place să ies în public, să cunosc oameni şi să fiu cunoscută. Sper să pot să particip la cat mai multe târguri şi evenimente legate de această temă şi poate, cândva, voi avea propriu meu magazin în care voi vinde bucăţele de fericire şi iubire create de mânuţele mele.

Ce nu-i place?

Nu-mi place să ştiu că viitorul meu este incert! Pe zi ce trece, vreau să fac din ce în ce mai multe lucruri şi nu ştiu dacă voi reuşi să le duc la bun sfârşit pe toate. Este frustrant că se întâmplă aşa.

Născută: 18 septembrie 1992, Galaţi
Studii. Elevă în clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza, Galaţi
Familie: necăsătorită


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările