Podul peste Dunăre, cea mai înaltă construcţie de acest tip din România, a ajuns la ultimul nivel VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Captura video
sursa: Captura video

Lucrări în grafic la Podul de la Brăila. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, a anunţat că vor începe, în curând, procedurile pentru autorizarea drumurilor de legătură. Podul suspendat peste Dunăre va costa aproximativ 500 milioane de euro.

„Podul de la Brăila, cunoscut drept Podul peste Dunăre, cea mai înaltă construcţie de acest tip din România, respectiv de 189 de metri - la acest moment - a ajuns la ultimul nivel”, a anunţat pe Facebook,  secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu. 

Acesta a vorbit la Galaţi despre stadiul lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre, care va face legătura între Tulcea şi Brăila şi Galaţi. 

„La podul peste Dunăre, lucrările sunt în graficul stabilit. Au sosit toate echipamentele necesare, tot cablul cu care urmează să fie ancorat tablierul. Se lucrează la toate cele patru puncte, cele două blocuri de ancorare şi cei doi piloni pe ambele maluri. La partea de drumuri s-a obţinut avizul de mediu, revizuirea acordului de mediu, s-au efectuat exproprierile suplimentare. Urmează ca în scurt timp să începem procedurile pentru autorizarea drumurilor de legătură”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu. 

De asemenea, într-o postare pe Facebook, însoţită de o filmare cu podul peste Dunăre, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că în curând va avea veşti bune despre proiect.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa pe 24 februarie că lucrările la pod au ajuns la amplasarea instalaţiilor care urmează să fie folosite la operaţiunile de lansare a cablurilor principale. Se efectuează lucrări la podul suspendat de la Brăila pe ambele maluri.

Pe malul dinspre Brăila: 

- se efectuează lucrări de armare/betonare placă de acoperire bloc de ancoraj;

- se efectuează lucrări de betonare a camerelor de tragere pentru cabluri;

- se efectuează lucrări de armare respectiv monolitizare a grinzii de rigidizare inferioare aferentă turnului.

Pe malul dinspre Jijila: 

- se efectuează lucrări de armare camera de ancorare aferentă ancorajului;

- se realizează ridicarea grinzii transversale superioare a turnului.

Podul suspendat peste Dunăre va fi al treilea pod din Europa

 Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri.  Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin.  

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii.  

Deasupra Dunării va fi o porţiune de 2 kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare. 

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu 4 giratorii şi 1 nod rutier. Până la km 7+940 va avea 2 benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu 2 intersecţii. 

Podul suspendat va fi poziţionat pe drumul principal Brăila-Jijila, între km 4+596,10 şi km 6+570,52, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (măsurat de la Sulina).

Lungimea sa totală va fi de aproape 2 kilometri, mai exact 1.974,30 metri. Dintre aceştia, 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila, iar 364,65 metri - cea de pe malul dinspre Tulcea.

De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, fiecare în lungime de 110 metri. Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31,70 metri. 

Calea pe pod va avea 22,00 metri, fiind alcătuită din 4 benzi de circulaţie de 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 metri. Acestora li se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de câte 2,80 metri fiecare. 

Vă recomandăm şi:

La Podul de la Brăila lucrările merg din plin, dar la drumurile expres de legătură nu au început încă/ Nu am găsit autorizaţia de construire emisă VIDEO

Cum arată cea mai complexă şi scumpă construcţie realizată din 1989 încoace în zona de sud a Moldovei VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite