Ploaia îngheţată produce un potop de accidente pe şosele. Judeţul Galaţi, sub cod portocaliu de polei

Ploaia îngheţată produce un potop de accidente pe şosele. Judeţul Galaţi, sub cod portocaliu de polei

Accidente din cauza poleiului la Galaţi FOTO Grupul Şoferilor din Galaţi

La primele ore ale dimineţii şoselele din judeţ s-au acoperit cu un strat consistent de polei. Cele mai proaste condiţii de drum sunt pe DN24D (Galaţi-Cuca-Bârlad), DN 26 (Galaţi-Folteşti-Oancea), DJ 242 (Folteşti-Tg.Bujor) şi DJ 251(Galaţi-Pechea-Cudalbi-Matca). Autorităţile le recomandă şoferilor să evite să plece la drum.

Cod Portocaliu de polei pe şoselele din judeţul Galaţi. Un strat consistent de gheaţă s-a depus pe majoritatea drumurilor, iar în primele ore ale zilei de 24 ianuarie situaţia a dus la mai multe accidente de circulaţie. Vom reveni cu amănunte despre acestea în cursul acestei zile.

Poleiul afectează şi alte judeţe, precum Ialomiţa, Prahova, Brăila, zona joasă a judeţului Buzău, Ilfov, Călăraşi şi zona joasă a judeţului Vrancea, unde meteorologii anunţă depuneri semnificative de polei.

În alte cinci judeţe este cod galben de precipitatii mixte care izolat duc la depunere de polei. Avertizarea, valabilă până la ora 10,00, vizează judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa - Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.
 
De asemenea, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi sunt sub cod galben de vânt până la ora 14,00, fiind anunţat "vânt ce va atinge la rafală viteze de 55...65 km/h, trecător până la 70...75 km/h în judeţul Teleorman".
 

În acelaşi timp este în vigoare şi o avertizare de cod de ploi şi vânt puternic, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologievalabilă şi pentru judeţele Galaţi şi Brăila. Valabilitate: 24 ianuarie, ora 4.00 - 25 ianuarie, ora 14.00.

Fenomene şi zone vizate: intensificări ale vântului şi polei în sud-estul Moldovei. Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în sud-estul Moldovei, unde se vor acumula cantităţi de apă cuprinse în general între 10 şi 25 l/mp, vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50…60 km/h şi se va semnala polei.

În a doua perioadă a atenţionării meteo pot apărea ninsori local însemnate cantitativ, strat nou de zăpadă consistent, intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei.

Autorităţile le recomandă şoferilor sî evite să plece la drum.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: