Plata cu cardul este posibilă, de astăzi, la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

Plata cu cardul este posibilă, de astăzi, la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

Foto: Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

Începând de joi, 19 septembrie, spectatorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi pot plăti cu cardul şi biletele pe care le cumpără de la casa de bilete.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teatrul a instalat la casa de bilete un terminal POS pentru acceptarea la plată a cardurilor bancare. Sistemul permite efectuarea de tranzacţii electronice cu orice tip de card, de la orice bancă.

Până acum, utilizarea cardului era posibilă numai la achiziţiile online de bilete, de pe platforma bilete.fanitardini.ro.

„Dramaticul gălăţean a implementat sistemul POS pentru a se alinia standardelor normale de comerţ din ziua de azi şi pentru a facilita accesul la cultură tuturor categoriilor de public”, a declarat Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi.

Programul casei de bilete a Dramaticului gălăţean este următorul:

-luni, marţi, miercuri 11:00-19:00

-joi, vineri 10:00-16:00 şi 17:00-19:00

-sâmbătă, duminică 10:00-13:00 şi 17:00-19:00.

Informaţii suplimentare despre achiziţia biletelor pot fi obţinute la 0758-089-994 sau 0758-049-850.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările