Plan faraonic: tunel pe sub Dunăre între Galaţi şi Tulcea de 400 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Galaţi au votat alocarea a 10 milioane de euro din bugetul municipiului, în 2014, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui tunel sub Dunăre, care să lege Tulcea de Galaţi

Primarul oraşului Galaţi, Marius Stan (PNL), a lansat prima dată teoria realizării unui tunel pe sub Dunăre în luna mai, după ce a participat la un congres în străinătate, unde spune că i-a venit ideea. 

Tunelul ar urma să facă legătura între Tulcea şi Galaţi, evitându-se, în acest fel, ocolirea zonei şi plătirea taxei pentru bacul care funcţionează în prezent.

La şedinţa de Consiliu local de miercuri, subiectul a revenit în actualitate, atunci când s-a votat alocarea a 10 milioane de euro, pentru realizarea în 2014 a unui studiu de fezabilitate, premergător demarării investiţiei.

Primarul Marius Stan spune că ia în calcul două variante: fie realizarea acestui proiect cu fonduri europene, fie intr-un parteneriat public-privat. Lucr[rile ar urma să dureze cel puţin doi ani. Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, acest tunel ar trebui construit în zona Giurgiuleşti (spre graniţa cu Republica Moldova), acolo unde se estimează că va ieşi centura ocolitoare a oraşului. Tunelul va avea lungimea de 1,5 kilometri şi va fi construit pe lăţimea Dunării. Ca termen de comparaţie al preţului, bugetul local al Galaţiului pentru 2013 a fost de 196 milioane de euro.

„Mi se pare cam scump“

Gheorghe Udrişte, fost director al Metrorex, considerat „tatăl“ proiectului de metrou din Drumul Taberei, Bucureşti, spune că proiectul tunelului pare fezabil, dar că studiul i se pare relativ costisitor. „La prima vedere, mi se pare scump. Dar depinde foarte mult ce implică proiectul. Ar fi mai ieftin să facă un pod, decât un tunel“, a declarat Udrişte, pentru „Adevărul“.

Primarul Marius Stan vrea ca lucrările să înceapă în timpul acestui mandat al său. Costurile finale vor fi stabilite de firma care va realiza studiul de fezabilitate. Se vorbeşte, însă, despre un buget de aproximativ 250 de milioane de euro, pentru care trebuie asigurat şi un buget de rezervă de 40% din această sumă.

Pro şi contra

Profesorul universitar Ioan Stîngu, de la catedra de Cadastru a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, este convins că acest tunel poate fi realizat: „Va fi străpuns un strat bine consolidat de sub apă şi nu vor fi probleme tehnice“.

Doruleţ Resmeriţă, profesor universitar de Chimie şi preşedinte PDL Galaţi, spune că se cheltuie prea mulţi bani pe studiu: „Chiar vedeţi tirurile trecând prin Munţii Dobrogei, când au la 40-50 de kilometri distanţă Podul de la Hîrşova?“.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite