UPDATE Consiliul local a decis să acopere cu bani publici pierderile incredibile, de 84%, din reţeaua de distribuire a apei calde de la Galaţi

UPDATE Consiliul local a decis să acopere cu bani publici pierderile incredibile, de 84%, din reţeaua de distribuire a apei calde de la Galaţi

O imagine relevantă despre starea sistemului de termoficare din Galaţi. Foto: Adevărul

Societatea Calorgal a acumulat în lunile august-noiembrie pierderi de 3,3 milioane de lei. Iniţial, ceruse Consiliului local acoperirea unor pierderi de 5 milioane, însă solicitarea a fost respinsă de consilieri, pe motiv că este fantezistă. Marţi, directorul societăţii şi-a dat demisia, la cererea primarului.

UPDATE: 10 decembrie, ora 14,45:

Consiliul Local Municipal Galaţi a adoptat, în şedinţă de îndată, ”acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie, în sistem centralizat, aferente anului 2015”.

Potrivit votului consilierilor locali, valoarea pierderilor acoperite este de 3.350.000 lei.



 

Solicitarea înaintată de Calorgal SA Galaţi către Primărie, în vederea acoperirii din bugetul public a pierderilor suferite de societate la operaţiunea de distribuire a apei calde, în perioada august-noiembrie 2015, scoate la iveală o situaţia halucinantă.

După cum chiar cei de la Calorgal recunosc, societatea a cumpărat şi a primit de la Electrocentrale (CET) Galaţi – adică de la producătorul de agent termic – 22.300 gigacalorii, dar nu au reuşit să livreze şi să factureze către populaţie decât 3.740 de gigacalorii.

Un calcul simplu arată că s-au pierdut pe traseu, adică prin ţevile dezastruos de găurite din subsolul Galaţiului, nu mai puţin de 84 la sută din energia termică livrată. Pierderile sunt realmente colosale, dincolo de orice imaginaţie, căci nici dacă apa caldă s-ar aduce prin uluce descoperite, ca la apeductele romane, nu s-ar pierde atât de mult.

O analiză de detaliu indică faptul că aveam de-a face cu o situaţie extrem de delicată, plină de aberaţii şi de posibile fraude de proporţii, pe care le vom detalia în articolul de faţă.

Erori catastrofale de calcul

Vă reamintim că, în urmă cu două săptămâni, Calorgal a cerut Consiliului local să-i dea 5 milioane de lei pentru a acoperi pierderile din livrarea apei calde (după scenariul deja menţionat mai înainte).

Deoarece consilierii locali s-au opus plăţii, argumentând că suma este indecent de mare, cei de la Calorgal au refăcut calculele şi – surpriză! – de fapt pierderea ar fi de „doar” 3,3 milioane de lei.

Cum a fost posibilă o eroare contabilicească de 1,7 milioane de lei (adică 400.000 de euro) este greu de stabilit, însă această bâlbâială financiară este un semn clar că la Calorgal aveam de-a face cu un management dezastruos. Înţelegem că se poate greşi cu câteva mii de lei, însă atunci când apar astfel de catastrofe de calcule este cazul să ne întrebăm dacă nu cumva cei care le fac sunt complet incompetenţi.

Asta dacă nu cumva, după cum există deja suspiciuni, s-a încercat să se dea un „tun” la bugetul local, după principiul „iuţeala de mînă şi nebăgarea de seamă”.

Cei care n-au apă caldă plătesc apa caldă a celor care au

Tot acest scandal a scos la iveală încă un lucru realmente îngrijorător. Dacă este să socotim cât costă, în realitate, metrul cub de apă caldă livrată din reţeaua publică din Galaţi vom descoperi că, de fapt, preţul este de 6 (şase) ori mai mare decât cel plătit direct de populaţie. Celelalte cinci şesimi (adică 84% din factură) se acoperă din bugetul local, adică din impozite şi taxe.

Situaţia este realmente revoltătoare căci, dacă ţinem cont că doar 40% dintre gălăţeni au apă caldă din sistemul centralizat, rezultă că, de fapt, factura la apă caldă este plătită în bună parte din banii celor nu primesc apă caldă. Absurd!

Având în vedere raportul dintre beneficiari non-beneficiari, rezultă că jumătate din factura la apă caldă este suportată (în parte direct, în parte din taxele plătite) din buzunarul celor care primesc apă caldă din sistemul centralizat, iar cealaltă jumătate este suportată (prin impozitele plătite), de gălăţenii care îşi prepară apa caldă la boiler, la centrala termică sau la argaz. Adică de cei care-şi suportă integral (şi nesubvenţionat) costurile aferente.

Fără îndoială, situaţia este de o absurditate vecină cu demenţa, căci este mai mult decât clar că incompetenţa crasă a celor care conduc oraşul creează o inechitate strigătoare la cer.

Trebuie să mai adăugăm la asta şi faptul că, în realitate, 86 la sută din agentul termic se pierde, de fapt, în subsolul oraşului, prin reţeaua dezastruoasă de conducte, în vreme ce gălăţenii suportă costurile risipei (direct sau indirect, căci banii sunt din impozite şi taxe, nu vine primarul cu ei de acasă).

Asta se întâmplă, nota bene, în condiţiile în care, doar în ultimii patru ani, municipalitatea a plătit 11,8 milioane de euro pentru repararea punctelor termice şi a conductelor pentru furnizarea apei calde.

Cu siguranţă, însă, acest subiect merită o investigaţie distinctă, deoarece există suspiciuni întemeiate că lucrările respective s-au făcut doar pe hârtie, cu firme clientelare, impuse pe filieră politică după principiul cotizaţiei la partid.

Directorul Calorgal a demisionat, dar asta nu rezolvă nimic

În fine, mai trebuie să spunem că directorul Calorgal SA, Cristian Istrate (UNPR), şi-a dat demisia marţi, la solicitarea primarului Marius Stan. Edilul a anunţat că se gândeşte să numească în loc un tehnocrat.

Părerea noastră este că sistemul centralizat de furnizare  a apei calde, cu sau fără tehnocrat, este în moarte clinică, situaţia din care mai poate fi salvat doar printr-o terapie de şoc, care presupune modernizarea reţelei cu vreo 60 de milioane de euro (cam jumătate din cât a costat programul ISPA pentru canalizare).

Însă o astfel de cheltuială este de parte de a fi eficientă economic. Un calcul simplu arată că suma este echivalentul preţului a 120.000 de boilere, adică de trei ori mai multe decât numărul de apartamente beneficiare de apă caldă în sistemul centralizat din Galaţi.

În aceste condiţii, singurul „tehnocrat” care mai poate face ceva pentru Calorgal este un lichidator judiciar, care să închidă şandramaua ineficientă şi devoratoare de bani publici.

Vă mai recomandăm şi:

Dezvăluiri „Adevărul“: dezmăţ public de 4,7 milioane de euro la Galaţi. Lefuri compensatorii scandaloase la societatea de distribuire a căldurii

UPDATE Directorul general al Calorgal şi-a dat demisia. Primarul Marius Stan: "Este posibil să numim un tehnocrat"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: