Pianistul român de geniu ţinut cu forţa în ţară de comunişti. A continuat să cânte perfect chiar şi după ce a fost rănit grav la mână de un foc de armă
0
Alexandru Ion Demetriad (1903-1982), gălăţean prin naştere, a fost unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români, faima lui fiind umbrită de restricţiile impuse de comunişti, care i-au interzis să mai plece să concerteze în Occident, în ciuda faptului că era invitat de cele mai importante filarmonici ale lumii.
Pianistul de geniu Alexandru Ion Demetriad s-a născut în ziua de 28 martie 1903, în comuna Puţeni (astăzi Valea Mărului), din fostul judeţ Tecuci (actualmente Galaţi), fiind cel de-al şaselea şi ultim copil al soţilor Iancu şi Persefoni Demetriad.
Tatăl artistului, Iancu Demetriad era de origine greacă (cetăţenia română o va obţine în 1905, la doi ani de la naşterea fiului său) şi era un cunoscut şi apreciat agricultor, în plină ascensiune economică, care va ajunge după câţiva ani mare proprietar agricol. Potrivit biografiei familiei Demetriad, Iancu avea în arendă, din 1871, moşia Puţeni, proprietate a generalului Leon Mavrocordat, şef al Casei Militare a regelui Carol I.
Dinspre partea maternă, Alexandru Ion Demetriad avea rădăcinile în portul Brăilei, bunica maternă fiind italiancă, iar bunicul matern fiind grec. De altfel, cea mai veche fotografie cunoscută a artistului, la vârsta de doi ani, este făcută la Brăila, de către celebrul artist Marc Klein.
Sub umbrele Primului Război Mondial
Războiul din 1916 desparte familia Demetriad. Iancu Demetriad este ales senator în Camerele Constituante din 1914-1918 şi este obligat să plece la Iaşi. Ia cu el toţi copii, mai puţin pe Alexandru, care este încredinţat unor verişoare din Galaţi: Elena şi Sevastia Evgheniade (ambele fiind două piniste foarte talentate, apreciate în lumea artistică de la Dunărea de Jos).
După război, în 1919 familia se reîntregeşte la Tecuci, deja aptitudinile muzicale ale lui Alexandru fiind evidente. Ca urmare tatăl său se hotărăşte să-l trimită la Târgu Mureş, unde funcţiona un conservator de notorietate, unul dintre cele mai bune din Europa în acele vremuri.
Înaintea plecării la Târgu Mureş, Alexandru Demetriad venind la Brăila cu mama sa îşi face într-un anumit fel debutul muzical în public (cu puţin înainte de dedutul „oficial”, de la Bucureşti, din 3 mai 1921). „Într-o mare clădire din piaţa centrală a Brăilei, numită Sf. Arhangheli, la etaj, se afla o sală festivă care servea pentru conferinţe şi audiţii musicale, în special ale societăţii Lyra, patronată de George Cavadia, cunoscut compozitor şi cântăreţ în special de romanţe”, notează istoricul George Trohani într-o lucrare biografică închinată artistului.
La Târgu Mureş, Alexandru Demetriad devine (între 1922 şi 1924) elevul muzicianului Arpad Laszlo, fost elev, la rândul său, la New York, al compozitorului ceh Dvorak, precum şi al lui Richard Chovan. Prezenţa în acest oraş a lui Al. Demetriad este evocată de către colegul său de conservator Theodor Bălan, în cartea sa „Prietenii mei muzicienii” (Bucureşti, Editura Muzicală, 1976, pag. 129): „În clasa profesorului Laszlo conducerea şcolii grupase pe cei doi elevi, Demetriad şi Drâmba, ce erau meniţi să-i cânte maestrului George Enescu”.
Perioada pariziană
Spre finele anului 1924 Alexandru Demetriad soseşte la Paris unde se instalează, „în pensiune”, la familia pictorului gravor Jeanniot, domiciliat în Rue de la Pompe.
La Paris, Alexandru Demetriad va urma cursurile Conservatorului în perioada 1926-1928, avându-1 ca profesor la contrapunct şi fugă pe Noël Gallon. Apoi, la Ecole Normale de Musique din Paris îi va avea ca profesori pe Paul Dukas (compoziţie, 1927-1929), Lazare-Levy şi Alfred Cortot (pian, 1929-1933). În particular a urmat cursuri de pian, între 1933-1936, cu Ignacy Paderewski.
Unele cunoştinţe făcute în această perioadă pariziană se vor transforma în prietenii de durată şi vor dăinui mai departe în amintirea artistului, deşi al doilea război mondial, prin durata lui şi a imposibilităţii comunicării care i-a urmat, a curmat orice încercare de a reînnoi firul întrerupt al relaţiilor.
În 1935 şi iarna 1936-1937, a întreprins două călătorii speciale în România – a vizitat oraşul Tecuci, unde a fost găzduită în casa Demetriazilor, precum şi oraşele Brăila, locuind la Hotelul Bristol.
O a treia vizită în România a avut loc prin 1938 şi a fost continuată, în acompaniamentul lui Alexandru Demetriad, la Istanbul unde se afla o verişoară primară a copiilor Demetriad – este vorba de Andromaca (Makette) Vlasopol, care la sfârşitul Primului Război Mondial s-a căsătorit, la Brăila, cu un ofiţer turc, fost ataşat militar al Imperiului Otoman în Italia.
La Paris, prin intermediul familiei Jeanniot, Al. Demetriad face cunoştinţa cunoscutului muzician Alfred Cortot (1877-1962), fondatorul Şcolii Normale de Muzică ce va fi frecventată, după cum am mai spus, şi de către pianistul român. Al. Demetriad va fi repede apreciat de virtuozul francez – dovada fiind două scrisori datate, Paris, 15 iulie 1927, păstrate în copii dactilografiate.
„Dintre profesorii pe care Demetriad i-a avut la Paris este de amintit şi Maurice Ravel. Din păcate însă cea mai mare parte a arhivei personale a lui Alexandru Demetriad, în care se aflau şi documente referitoare la perioada pariziană, a ars în timpul bombardamentelor din 1944, când locuia în Hotelul Splendid, de pe Calea Victoriei colţ cu Ştirbei Vodă”, menţionează istoricul George Trohani în lucrarea amintită mai înainte.
Viaţa şi-a salvat-o, cu acea ocazie, refugiindu-se în adăpostul subteran al hotelului. In timpul şederii sale prelungite la Paris – aproape un deceniu – Al. Demetriad a venit de câteva ori, în timpul vacanţelor de vară în ţară, iar uneori a întreprins şi scurte călătorii în diferite ţări. Prin anii 1928/1929 a venit direct de la Bayreuth la Brăila.
Revenirea în ţară
Întoarcerea definitivă în ţară a lui Alexandru Demetriad, după terminarea studiilor, este de plasat de istoricul Trohani după anii 1933/1934.
Până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Alexandru Demetriad a susţinut câteva recitaluri. Ecoul unuia dintre ele este surprins într-o cronică muzicală a lui Emil Ciomac – recunoscând meritele interpretului, criticul comentează însă defavorabil atmosfera şi aureola pe care vor să i-o impună în public prietenii prea „zgomotoşi”.
Unele cronici ale acestor recitaluri a prezentat Romeo Alexandrescu mai întâi în articolul „Demetriad Alexandru” în Universul, din 29 martie 1934, iar apoi în „Recitalul Alexandru Demetriad” tot în ziarul Universul, din 2 aprilie 1935. în timpul războiului Alexandru Demetriad a dat câteva recitaluri în sala Atheneului Român.
La unul din recitaluri a asistat şi fostul ministru de exteme al Poloniei, colonelul J. Beck aflat ca refugiat în România împreună cu o parte a fostului guvem polonez. Doamna Beck, prezentă şi ea la recital, şi-a exprimat în faţa mai multor persoane admiraţia faţă de interpretarea lui Alexandru Demetriad.
Tot în timpul războiului Alexandru Demetriad a fost trimis, împreună cu violonistul Vaier Popp, de către organele româneşti de propagandă culturală, să dea mai multe recitaluri în Germania – la Legnica din Silezia ocupată – şi Italia – Milano, Roma, Florenţa, Rapallo, Gorizia. Programul a cuprins lucrări de Bach, Brahms, Schumann, Chopin, Cuteanu, Scărlătescu, Ciortea şi Enescu.
Împuşcat în mână, a avut cariera în cumpănă
După cum notează istoricul George Trohani, în iarna lui 1944, aproape de Crăciun, Alexandru Demetriad trecând seara prin Cişmigiu a fost victima unei agresiuni cu scop de jaf, fiind împuşcat în mâna dreaptă cu un revolver.
Primul pronostic al medicilor a fost destul de rezervat, fiind vorba de un artist pentru care mâinile sunt esenţiale în carieră, însă, din fericire, restabilirea a fost destul de rapidă. La mai puţin de trei luni, pianistul era din nou pe scenă, iar interpretarea îi era la fel de măiastră.
În anii imediat postbelici a funcţionat, scurt timp, la Conservatorul de muzică din Cluj ca profesor de pian. Revenind în Bucureşti, în 1952, a fost angajat ca solist la Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti unde a funcţionat, cu o întrerupere de trei ani (toamna 1960 – primăvara 1964) până la pensionarea sa, în 1973. în anii 1957-1960 a interpretat în special lucrări de Liszt, Chopin şi Brahms.
Prizonier al propriei ţări
Dar deplina sa maturitate artistică s-a manifestat după 1964 prin numeroase recitaluri şi concerte în toate oraşele ţării cuprinse în reţeaua artistică – Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Oradea, Sibiu, Galaţi, Braşov, Bacău, Arad, Timişoara, Craiova, Oneşti. Din păcate, autorităţile comuniste nu i-au permis decât arareori (şi numai în ţări comuniste) să iasă din ţară, deşi era intens solicitat de cele mai mari filarmonici ale lumii.
De altfel, turnee în străinătate, după război, a efectuat doar în Polonia – la Kracovia pe 14/15 octombrie 1966 şi în 1969 – precum şi în Uniunea Sovietică – în martie/aprilie 1967 cu Filarmonica bucureşteană şi în ianuarie 1976 recitaluri la Leningrad, Kaunas, Cercassy şi Vinitsa.
După pensionare a continuat însă a susţine concerte şi recitaluri până în 1976. In 1982, din cauza sănătăţii, s-a retras. murit în ziua de 2 aprilie 1983, la doar cinci zile după ce împlinise 80 ani. În memoria lui, o fundaţie privată din Tecuci a decis ca din 2017 să organizeze, anual, Festivalul Naţional de Pian „Alexandru Dimitriad”. Prima ediţie a avut loc în perioada 10/11 iunie şi a adunat 51 de artişti din trei judeţe şi din Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
