Petarde periculoase, în locuinţa unui tânăr din Galaţi. Urma să le vândă protestatarilor anti restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă
sursa: Arhivă

Un tânăr de 20 de ani, din Galaţi, este cercetat penal, după ce, poliţiştii au găsit în locuinţa acestuia petarde interzise la comercializare. El ar fi intenţionat să comercializeze petardele, participanţilor la protestele anti restricţii.

În cursul zilei de vineri, ca urmare a informaţiilor deţinute la nivelul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii din cadrul acestui serviciu au efectuat o percheziţie  domiciliară, la locuinţa unui tânăr,  de 20 de ani, din municipiul Galaţi.

„Cu această ocazie, a fost găsită cantitatea de 20 de bucăţi petarde, categoria F3, deţinute ilegal. Din cercetări, a reieşit că persoana în cauză ar fi intenţionat să comercializeze petardele, participanţilor la protestele organizate, în ultima perioadă,  pe raza municipiului Galaţi, împotriva interdicţiilor impuse în contextul pandemiei de Sars-Cov-2”, a anunţat IPJ Galaţi.

Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de "orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept".

Vă recomandăm şi: 

Protest cu 2.000 de oameni în stradă, la Galaţi. S-au aruncat petarde şi pietre VIDEO

Scandal la Spitalul Judeţean Galaţi. Protestatarii au aruncat cu petarde şi pietre, iar jandarmii au folosit gaz iritant

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite