Peşte uriaş, dintr-o specie pe cale de dispariţie, ucis de braconieri în apropiere de Galaţi. I-au scos valoroasele icre negre şi l-au lăsat apoi să moară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un exemplar de asemenea dimensiuni - circa doi metri lungime şi aproape 200 de kilograme - are în burtă 12-15 kilograme de icre negre, care valorează pe piaţă peste 20.000 de euro. Pescuitul la morun este interzis prin lege, specia fiind pe cale de dispariţie.

Descoperire revoltătoare, joi dimineaţă, la Galaţi. Trecătorii au observat, aproape de malul Dunării, cadavrul unei peşte (un sturion) de mari dimensiuni: circa doi metri lungime şi circa 200 de kilograme. Peştele era spintecat în zona burţii, semn că suferise o agresiune.

Deşi iniţial s-a crezut că peştele - o femelă de morun în vârstă de peste 30 de ani - ar fi fost lovit de elicea unei ambarcaţiuni, la o examinare atentă că a fost spintecat cu bună intenţie, probabil după ce a fost prins de braconieri.

Morunul este pe cale de dispariţie în Dunăre, deoarece aproape un secol a fost pescuit intensiv pentru preţioasele icre negre. Spre exemplu, peştele găsit mort putea avea în burtă între 12 şi 15 kilograme de icre, cu o valoare de circa 20.000 de euro.

Autorităţile au declanşat o anchetă în legătură cu actul de braconaj. Unele surse au indicat faptul că morunul a mai fost observat în ultima vreme, dar viu, în zona dintre Galaţi şi Brăila, precum şi în amonte de Brăila, la Gropeni. Totuşi, nu pare să fie vorba de acelaşi exemplar, cel descoperit joi dimineaţă părând să fi fost omorât de câteva zile sau chiar săptămâni.

Migraţia sturionilor este atent monitorizată de cercetătorii de la Universitatea din Galaţi, care au în derulare un amplu program de salvare a speciei, însă doar o mică parte dintre peşti au microcip pentru monitorizare GPS. În mod normal, în această perioadă a anului morunii migrează în Marea Neagră şi se pregătesc să ierneze la adâncimi de 100-150 de metri.

Cercetătorii spun însă că există şi exemplare (circa 2% din populaţia totală) care preferă să ierneze, ca şi somnii, în gropi adânci de pe fundul Dunării.

Deocamdată nu se ştie cine este persoana care a eviscerat morunul găsit mort. Dacă va fi găsit, braconierul  riscă între 2 şi 5 ani de închisoare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite