Pericolul dintr-un antiviral folosit de mulţi români contra COVID: „Amăgire-numele tău se cheamă Arbidol”

Pericolul dintr-un antiviral folosit de mulţi români contra COVID: „Amăgire-numele tău se
cheamă Arbidol”

Dr. cardiolog Gabriel Tatu-Chiţoiu

Medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chiţoiu trage un semnal de alarmă cu privire la un antiviral folosit de tot mai mulţi români „în speranţa de a nu face COVID în loc de a se vaccina”. Potrivit acestuia, antiviralele nu se iau ca prevenţie şi pot produce probleme grave.

   „Amăgirea existenţei unui tratament eficace în COVID-19 în locul vaccinării este întreţinută pe diverse canale. Recent un deputat a venit în parlamentul României cu câteva mostre de Arbidol - antiviral originar din Rusia/China -, cumpărat de la Chişinău, folosit în gripă pentru a susţine utilizarea lui pe scară largă în Romania. Arbidol este înghiţit în acest moment de o grămadă de români în speranţa de a nu face COVID în loc de a se vaccina”, a scris medicul Gabriel Tatu-Chiţoiu, pe pagina sa de Facebook. 

Celebrul cardiolog susţine că antiviralele nu se iau ca prevenţie şi pot produce „malformaţii congenitale” în anumite cazuri. Medicul vorbeşte şi despre omul de afaceri Gigi Becali, mare promotor a acestui antiviral. „Bănuiesc ca Becali îi va pune pe băieţi să alerge la meciuri imediat după ce testele PCR li se vor negativa...Nu va găsi de cuviinţă să le facă la toţi RMN cardiac ca să depisteze eventuala miocardita indusă de COVID la aceştia...”,afirmă dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu.

 „Despre eficienţa/ineficienţa lui şi a altor virale am vorbit aici. Repet: Antiviralele nu se iau ca prevenţie. Ele se iau (cu rezultate minore daca nu chiar inexistente) in primele zile de boală cu speranta de a nu face o formă severă. Dar numai sub supraveghere medicală şi conştient fiind de faptul că:

Antiviralele sunt recunoscute pentru potenţialul de a induce malformaţii congenitale la copiii care sunt procreaţi în timp ce viitorii lor părinţi iau antivirale. În ciuda Arbidol-ului (care, după unele date, nici nu ar mai fi folosit în Rusia) numărul cazurilor COVID si al morţilor COVID au fost în continuă crestere în Rusia. În prezent, Rusia se află în cel mai critic punct al pandemiei ei fapt care poate fi văzut în graficele de mai jos.

...iar echipa de fotbal a lui Becali (mare promotor de Arbidol) este pusă la pământ de Covid, în frunte cu antrenorul ei. Bănuiesc că Becali îi va pune pe băieti să alerge la meciuri imediat după ce testele PCR li se vor negativa...Nu va găsi de cuviinţă să le facă la toţi RMN cardiac ca să depisteze eventuala miocardită indusă de COVID la aceştia...”, a scris medicul cardiolog, pe pagina sa de Facebook.

   Vă recomandăm şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările