Pericol maxim! Maşinile SMURD din Galaţi circulă fără frâne. Banii necesari reparaţiilor sunt blocaţi în conturile unei asociaţii-fantomă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un simplu apel la 112 prin care se solicită intervenţia echipajelor SMURD poate duce la o tragedie. În momentul de faţă, atât echipajele care lucreză pe maşinile de intervenţie, precum şi pacienţii care le solicită ajutorul, sunt în pericol.

De exemplu, una dintre ambulanţele de tip B (cu numărul de înmatriculare GL 12 SMU), folosită pe raza municipiului Galaţi, are grave defecţiuni la sistemul de direcţie şi de frânare. Din momentul în care a fost achiziţionată de către ISU, singura reparaţie efectuată la această maşină a fost înlocuirea turbinei motorului. Ambulanţa a parcurs 80.000 de kilometri şi fucţionează în regim de urgenţă, la viteze superioare, ceea ce înseamnă că riscul producerii unui accident în timpul misiunii este foarte mare.

Pe data de 28 mai va expira ITP-ul acestei maşini şi trebuie făcută revizia. Păi în situaţia asta nu trece de inspecţie. Riscăm ca această ambulanţă să fie trasă pe dreapta", afirmă dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD.

Inevitabil, costurile pe care le presupune aducerea acestei ambulanţe în parametrii tehnici corespunzători fac trimitere în mod logic la banii administraţi de „Asociaţia pentru SMURD".

Controversatul ONG a luat naştere la finalul anului 2009 şi, cel puţin prin statut, are obligaţia să sprijine necondiţionat SMURD Galaţi cu fondurile colectate prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit al contribuabililor gălăţeni.

În realitate, de-a lungul celor cinci ani de existenţă, Asociaţia a ajutat SMURD cu sume absolut simbolice, staff-ul acesteia fiind foarte „strângător". Grosul banilor colectaţi chipurile pentru SMURD „fac pui" în conturile asociaţiei.

Ce dacă una dintre ambulanţe circulă practic fără frâne şi cu sistemul de direcţie "la pământ" ? Asociaţia nici nu se sinchiseşte.

S-a făcut un deviz estimativ încă din anul 2010, de la utltima revizie, în valoare de 20.000 lei. Suma nu a fost alocată nici de ISU, nici de Primărie, nici de Consiliul Local şi nici de conducerea spitalului. Neavând buget alocat pentru aşa ceva, am cerut bani de la Asociaţia pentru SMURD, cea care în acest scop a şi fost înfiinţată după cum atestă şi denumirea ei, dar am primit nimic", spune dr. Angel Trifan, cooddonator UPU-SMURD.

Cu aceeaşi ocazie, s-a solicitat şi achiziţionarea a trei seturi de jante pentru cele trei ambulanţe B şi două seturi pentru ambulanţele C, astfel încât la schimbarea anvelopelor să se evite distrugerea acestora prin dejantare repetată.

Preşedintele „Asociaţiei pentru SMURD" Galaţi, cel care „păstoreşte" peste nouă miliarde de lei destinaţi serviciului de urgeţă şi descarcerare, a refuzat să dea vreun răspuns în ceea ce priveşte această problemă.

Nu pot să dau detalii prin telefon despre asta. Sunt plecat din localitate şi nu vreau să comentez. Când mă voi întorce, o să stăm de vorbă", a declarat Vasile Curduman.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite