Percheziţie la domiciliul unui bărbat care a uitat să mai predea arma de vânătoare după expirarea permisului de armă

Percheziţie la
domiciliul unui bărbat care a uitat să mai predea arma de vânătoare după
expirarea permisului de armă

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 46 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, după ce poliţiştii au descins la locuinţa acestuia, unde au găsit o armă de vânătoare cu două ţevi, calibrul 16 mm, şi un cartuş cu proiectil unic, calibrul 16 mm, pe care acesta le deţinea ilegal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 23 aprilie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au efectuat o percheziţie domiciliară autorizată la un imobil de pe raza comunei Jorăşti, proprietatea unui bărbat, de 46 de ani, din localitate.

”Cu ocazia percheziţiei, au fost găsite o armă de vânătoare cu două ţevi, calibrul 16 mm, şi un cartuş cu proiectil unic, calibrul 16 mm. Din cercetări a reieşit că bunurile aparţin bărbatului menţionat, care nu figurează în bazele de date ale Poliţiei ca fiind posesor legal de arme letale sau neletale şi care, din data de 14.12.2018, a deţinut fără drept, la domiciliul său, arma de vânătoare”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Bărbatul este cercetat acum de poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: