Pentru salvarea de la retrogradare a Spitalului de Urgenţă, Consiliul Judeţului a preluat şi Psihiatria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Clinic de Urgenţă
Spitalul Clinic de Urgenţă

Fostul Spital Municipal iese de sub tutela Consiliului Local şi trece la CJ, devenind astfel posibilă includerea Psihiatriei în structura celei mai mari unităţi sanitare din judeţ.

Pentru ca Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi să poată păstra gradul II de încadrare, potrivit noii clasificări a Ministerului Sănătăţii, trebuie ca, până la data de 1 ianuarie 2012, să îndeplinească o serie de condiţii, cea mai importantă fiind includerea în structura unităţii a unei secţii de psihiatrie (cu linie de gardă).

Din acest motiv, la şedinţa de marţi 20 decembrie a.c, plenul Consiliului Judeţului a aprobat prin vot „Proiectului de hotărâre privind aprobarea transferului managementului Spitalului de Psihiatrie Elisabeta Doamna, de la Consiliul Local, la Consiliul Judeţului".

În prezent, Spitalul de Urgenţă are încheiat un protocol cu Spitalul de Psihiatrie astfel încât să poată asigura asistenţă şi în această specialitate medicală pentru care nu are secţie de prfil. Aceasta soluţie de compromis a fost acceptată doar cu titlu provizoriu de către Ministerul Sănătăţii.

Pentru ca spitalul să nu fie „degradat" şi implicit să primească o finanţare inferioară, este necesară comasarea Spitalului de Urgenţă cu cel de Psihiatrie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite