Pensionarii din Galaţi s-au călcat în picioare pentru a prinde un bilet ieftin la petrecerea de Revelion

Pensionarii din Galaţi s-au călcat în picioare pentru a prinde un bilet ieftin la petrecerea de Revelion

Îmbulzeală pentru bilete ieftine de Revelion la Galaţi FOTO Reperul.ro

Revelionul Pensionarilor este organizat anual de Primăria Galaţi şi pune la dispoziţie 1.150 de locuri. Pentru numai 80 de lei de persoană, vârstnicii primesc un loc la masă, trei feluri de mâncare, desert, sucuri şi băuturi alcoolice, dar şi un program artistic ce ţine toată noaptea şi la care invitat special este Ion Suruceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punerea în vânzarea a biletelor pentru „Revelionul Pensionarilor” organizat la Galaţi a fost, şi în acest an, prilej de ceartă şi îmbulzeală sinistră. 

Luni dimineaţă, cu noaptea în cap (deşi casele de bilete se deschideau de la ora 8,00) , circa 200 de pensionari s-au încolonat în faţa Teatrului Muzical „Nae Leonard”, unde s-au pus în vânzare biletele pentru revelionul organizat de Primărie. 

Spiritele s-au încins încă de la început (paznicul instituţiei amintite ne-a mărturisit că primii clienţi au venit de pe la ora 3,00), când o serie de „lideri de opinie” au început să facă liste de ordine ce au fost contestate vehement de alţii.

Certurile au continuat până la deschiderea caselor de bilete, moment în care cei prezenţi au năvălit pur şi simplu asupra intrării, creând o busculadă de nedescris în care au zburat nasturi, s-au rătăcit căciculi şi poşete, s-au schimbat coate în coaste şi alte astfel de manifestări de „amabilitate”.

Oamenii au reproşat autorităţilor că nu au luat suficiente măsuri de organizare, în vreme ce autorităţile au replicat că înghesuiala nu este justificată, câtă vreme cei 200 de oameni de la coadă aveau la dispoziţie 1.150 de bilete, deci mai mult decât suficient.

„Se mai întampla şi astfel de evenimente. Oamenii erau nerabdători, dar sunt suficiente bilete. Am considerat în acest caz că nu se impun măsuri speciale”, a declarat Ovidiu Matache, reprezentantul Biroului de presă al Primăriei Galaţi.

De altfel, deşi pensionarii s-au călcat în picioare şi anul trecut, biletele s-au epuizat de-abia după două zile, semn că înghesuiala de la startul vânzării a fost cât se poate de artificială şi inutilă.

Revelionul pensionarilor se organizează, ca în fiecare an, la Patinoarul artificial din Galaţi, unde sunt disponibile 1.150 de locuri., cu posibilitatea unei suplimentări.

Preţul biletului este de 80 de lei de persoană, adică mai puţin de o treime faţă de cel mai ieftin Revelion organizat în Galaţi, cu un meniu comparabil. Autorităţile spun că preţul este unul corect, dat fiind că include doar costurile de organizare, în vreme ce Patinoarul este pus la dispoziţie gratuit. 

Cei care doresc să achiziţioneze bilete trebuie să prezinte cuponul de pensie sau adeverinţa de venit, iar valoarea înscrisă pe acestea nu trebuie să depăşească salariul mimim pe economie.

Meniul constă într-un platou tradiţional ţăranesc, păstrav cu mamaliga, mixt grill cu garnitură de legume şi plăcinta cu brânză. Se mai asigură coniac, vin alb, şampanie, apă, suc şi cafea. Atmosfera va fi întreţinută, toată noaptea, de artişti ai Teatrului de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, invitaţi speciali fiind Ion Suruceanu şi Aurica Totolici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: