Parcuri fără bani de la bugetul local. S-au folosit materiale rămase şi talentul localnicilor în domeniul construcţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuie amplasată în unul dintre parcuri
Statuie amplasată în unul dintre parcuri

Au pus mână de la mână şi au reuşit să-şi amenejeze singuri două parcuri, fără bani cheltuiţi de la bugetul local. Este vorba despre isprava localnicilor din comuna gălăţeană Costache Negri. Băncuţele sunt făcute de şoferul din Primărie, iar fântânile arteziene de unul dintre săteni.

Într-o comună gălăţeană, autorităţile şi cei peste 2.000 de localnici au reuşit o adevărată performanţă. Aceea de a îşi construi singuri, fără bani de la buget, doar din donaţii şi materiale rămase din alte proiecte, două parcuri. Unul dintre ele este chiar în faţa şcolii din comună. 

Potrivit primarului comunei Costache Negri, Ştefan Luna, „ideea a plecat de la faptul că mi-am dorit să fac ceva care să nu implice costuri mari sau deloc. Am avut acest teren destul de afectat. Şcoala de aici este nouă, în 2012 am luat aceasta decizie ca să amenajez cât mai bine acest spaţiu. Am vrut să avem spaţiu verde. Ulterior, am ştiut că avem materiale care pot fi valorificate, piatra pe care o vedeţi la fântană a fost la îndemâna mea să o găsesc la un şantier de aici, nu a fost nicio problemă. Ideea cu băncile a aparţinut actualui sofer, angajat al primariei. A valorificat într-o maniera cât se poate de bună acest material. Scândurile au venit de la un cămin vechi pe care a trebuit să-l dărâmăm, pentru că nu era nimeni în siguranţă. Băncile au fost făcute din lemne de foc, iar rezultatul este cel pe care îl puteţi observa”.

parc galati

Deşi nu este de meserie tâmplar, şoferul de la Primăria Costache Negri, Gelu Preda, este cel care a realizat băncuţele folosite în parcuri. Are fetiţa la şcoală şi constata mereu că îşi dorea ca în timpul liber să se plimbe prin parc.

„Ideea mi-a venit când am văzut lemnele aduse la tăiat pentru şcoală. Mi-am dat seama că aş putea face ceva din ele. Nu ştiam dacă o să placă rezultatul final, dar am încercat, iar la final am văzut că se aşează bine pe teren. Toată munca mea a durat două săptămâni, am lucrat în timpul liber, după programul de lucru. Chiar dacă nu aveam nici măcar sculele necesare, tot mi-a plăcut foarte mult. Dacă nu le-ar fi luat domnul primar, le-aş fi găsit altă întrebuinţare”, ne-a declarat Gelu Preda.

parc galati

Credeam că poate fi ceva deosebit, dar am avut uneori şi dubii. Am început să cărăm cât mai mult pământ cu utilajele viceprimarului şi care nu a avut nicio problemă să le folosească. 20 de remorci de pămânat am pus, ne-a reuşit să se prindă gazonul, am pus sălcii de jur împrejur. Am plecat de la o creangă de salcie dar daca sunt îngrijite se prind foarte repede,” ne-a povestit primarul comunei. 

Printre localnicii care au mai ajutat la înfrumuseţarea comunei se află şi Iosif Băndean, care anul trecut era beneficiar al venitului minim garantat dar de care primarul ştia că se pricepe în domeniul construcţiilor. A fost suficientă o singură discuţie şi aşa au luat naştere fântâni arteziene.

parc galati

„De muncit nu am muncit prea mult, aveam matriţe. Am folosit nişte pietre, stânca a fost adusă de primar, am mai folosit plasă de Buzău, adeziv şi voinţă. Cred că oamenii sunt mulţumiţi că au unde să se relaxeze după muncă, cei mai fericiţi sunt cei mici. E ceva bun pentru comună, o realizare bine venită pentru comună,” ne-a declarat Iosif Băndean.

parc galati

Autorităţile recunosc că reuşita este cu atât mai mare cu cât proiectele demarate nu vizau prea curând o astfel de investiţie. „Din punctul meu de vedere, la nivelul unei localităţi cum e Costache Negri, dat diind că sunt alte probleme, cu certitidune nu ar fi fost parcul o prioritate. Mai intai aş fi rezolvat altele şi apoi parcul. As fi întreţinut spaţiul pentru a oferi un confort copiilor, dar nu aş fi dat bani de la buget pentru asta”, ne-a declarat primarul comunei. 

Lucrările la cele două parcuri au început în 2012 dar inundaţiile au întârziat momentul în care oamenii s-au putut bucura de ele. Localnicii spun că aşteptarea a aşteptat: „este o plăcere vara să te bucuri de un astfel de parc”, ne-a mărturisit un sătean. „Bucuria cea mai mare este că nu s-au folosit bani de la bugetul local”, ne-a recunoscut un alt localnic.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite