Parcul industrial de la Galaţi, o "gaură neagră" de 5,7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Risipă fără limite la Primăria Galaţi. De şase ani încoace, instituţia cheltuie sume uriaşe pentru construirea unui parc industrial dar, în ciuda faptului că obiectivul a înghiţit deja 3,5 milioane de euro, iar în 2012 va mai "păpa" 2,7 milioane, la faţa locului nu există decât un câmp de 21,6 hectare, plin de buruieni şi cu câteva clădiri neterminate, fără niciun fel de utilităţi.

Proiectul Parcului Industrial de la Galaţi a fost demarat - cu un buget de 4 milioane de euro - în octombrie 2006 şi avea termen de finalizare 23 aprilie 2008. În februarie 2012, la aproape patru ani de la termenul stabilit, obiectivul nu este încă gata, deşi lanul de buruieni a înghiţit 3,5 milioane de euro, din care 3 milioane de euro ajutor de stat, iar restul din bugetul local.

Autorităţile locale nu au reuşit niciodată să explice la modul concret pe ce s-a cheltuit atâta amar de bani prin intermediul SRL-ului care este titular al investiţiei. În urmă cu aproape un an, când „Adevărul" semnala în exclusivitate faptul că există suspiciuni de deturnare de fonduri la parcul industrial, primarul Dumitru Nicolae făcea o adevărată criză şi ne acuza că facem jocul politic al liberalilor. A urmat un control de la Ministerul Administraţiei şi Internelor însă, surprinzător, nici până în ziua de azi nu am aflat, deşi au trecut şase luni de la finalizarea anchetei, ce au concluzionat inspectorii.

În iunie 2011, tonul edilului a devenit mai ponderat: „Cu toate presiunile politice care se fac, parcul industrial va fi gata. Nu ni s-a retras încă titlul de parc industrial şi nu se va retrage". Ce-i drept, titlul de parc industrial n-a fost retras de către Guvern în decembrie 2011 (aşa cum exista riscul), ca urmare nici ajutorul de stat de 3 milioane de euro nu a fost dat înapoi. Însă acest lucru este iminent, deoarece investiţia este şi în prezent la stadiul de curte cu mărăcini.

Primul şef al parcului industrial, Viorel Munteanu, sub mandatul căruia s-au făcut grosul cheltuielilor, a dat bir cu fugiţii în 2010. Ulterior s-a sinucis, iar multă lume spune că fostul director a luat cu el secrete importante despre uriaşul jaf de la Galaţi. Potrivit unor informaţii încă neconfirmate, o bună parte din bani a mers de fapt la vilele construite la Lepşa de diverşi şmecheri din Primărie!

Actualul şef, Vasile Ursu, directorul tehnic al Zonei Libere Galaţi, a primit, din martie 2011, misiunea de a finaliza investiţia până la începutul lui 2012. Misiunea lui a eşuat. Parcul nu e gata, iar niciun investitor n-a fost interesat să concesioneze vreo bucăţică din lanul de bălării. Asta deşi preţul cerut este mic: 0,5 euro pe metrul pătrat, pe an. Însă ce om normal la cap investeşte într-un teren fără drumuri, fără electricitate, fără apă şi cu o canalizare teoretică?!

Încă 2,2 milioane de euro!

Pentru 2012, Primăria Galaţi a anunţat că va investi alte 2,2 milioane de euro în parcul industrial. 1,5 milioane de euro sunt pentru terminarea lucrărilor, iar 700.000 vor intra în reţeaua electrică. Interesant este că doar proiectarea traseului reţelei electrice din parc a costat - incredibil! - aproape un miliard de lei vechi! O astfel de lucrare se face, însă, după câte ne-au spus proiectanţii cu care am vorbit, cu maximul 10% din cât a plătit Primăria Galaţi. Restul de 90%, după cum bănuiţi, înseamnă bani furaţi fără ruşine din buzunarele gălăţenilor!

În ciuda faptului că încă n-a reuşit să demonstreze ce a făcut cu banii cheltuiţi până acum, primarul Nicolae este la fel de optimist ca la început şi promite că, de data asta, Galaţiul va avea parcul industrial promis.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite