Parcul CFR a devenit casa câinilor comunitari FOTO/VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul CFR arată dezolant, Foto: Bogdan Dimofte
Parcul CFR arată dezolant, Foto: Bogdan Dimofte

Nu avem suficiente spaţii verzi, dar ne batem joc cu bună ştiinţă chiar şi de puţinele existente. Considerat pe vremuri cel mai frumos loc de promenadă din oraş, fostul Parc Carol I (CFR) este acum neîngrijit şi lăsat de izbelişte de administraţia publică locală.

VEZI GALERIE FOTO

Parcul CFR, lăsat de izbelişte de autorităţi, Foto: Bogdan Dimofte

Parcul CFR se află de mult timp într-o stare de degradare. Alei pietonale distruse, canalizări neacoperite, bănci stricate, fântâni arteziene nefuncţionale, gunoaie, boscheţi în loc de gazon, astfel ar putea fi descrisă, pe scurt, starea în care se află Parcul CFR. De departe, cel mai deprimant este faptul că parcul nu are nicio floare.

VEZI VIDEO

Deşi este uşor accesibil prin mijloacele de transport în comun şi private, el nu serveşte drept o atracţie de petrecere a timpului liber. În ultimii ani parcul a devenit adăpost pentru câinii comunitari. 

Locuitorii din zonă sunt nemulţumiţi că Parcul CFR a fost lăsat de izbelişte de autorităţi. „Este un adevărat dezastru. Nu ai zice deloc că e loc de promenadă. Fântânile arteziene nu  funcţionează de mulţi ani, angajaţii Ecosal vin o dată pe săptămână să facă curat. Acest parc este lipsit de viaţă”, a declarat Daniela Simion, 38 de ani.

„Parcul ăsta era, pe vremuri, cel mai frumos dintre toate. Aici veneau oameni de peste tot din oraş. Acum este casa câinilor comunitari”, ne-a spus Virgil Leonte, 45 de ani.

Primarul Dumitru Nicolae a promis încă de acum doi ani că va moderniza parcul însă nu s-a ţinut de cuvânt. Acesta este tăiat în mod sistematic de pe lista de investiţii a Primăriei.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite