Oţelul Galaţi, o nouă înfrângere, de data asta pe teren propriu. După primele două etape, echipa gălăţeană are ZERO puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Degringolada de la echipă este pusă de antrenorul Daniel Florea pe seama lipsei de experienţă a tinerilor să jucători, dar şi pe seama lipsei de motivaţie. Clubul este în insolvenţă, iar patronul echipei are mari probleme cu Justiţia.

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi se îndreaptă cu paşi decişi către Liga a III-a de fotbal. După ce în prima etapă a Ligii a II-a a pierdut la scor în deplasare, a fost învinsă şi în etapa a II-a, scor 0-1, de formaţia Dunărea Călăraşi, într-o partidă disputată sâmbătă pe stadionul „Oţelul”.

Golul oaspeţilor a fost marcat de Valentin Alexandru, în minutul 12, după o fază de joc bine lucrată. De altfel, oaspeţii au avut per parcursul jocului cel puţin cinci ocazii foarte mari de a înscrie, aşa că scorul este uşor mincinos.

Din păcate, echipa gălăţeană a jucat foarte slab (mai ales în prima repriză), fără agresivitate, legând foarte rar trei-patru pase. A arătat ca o echipă resemnată, fără orizont, pregătită de desfiinţare.

După prima repriză catastrofală, antrenorul Daniel Florea a făcut chiar din startul reprizei secunde toate cele trei schimbări şi a modificat sistemul de joc, de la 4-3-3 la 4-2-3-1.

Oţelul a dominat următoarea jumătate de oră, însă a fost o dominare sterilă, cu doar două ocazii de poartă (Chipirliu a tras execrabil în minutele50 şi 60). Totul a fost doar un foc de paie însă. În ultimele 15 minute, Dunărea Călăraşi a mai avut trei marii ocazii de gol, printre care şi o minge trimisă în bara transversală de Valentin Alexandru.

Daniel Florea, antrenorul Oţelului, a declarat că atitudinea faţă de joc a echipei l-a dezamăgit şi că mentalitatea jucătorilor este păguboasă.

„Dacă regulamentul mi-ar fi permis, aş fi făcut chiar 5-6 schimbări la pauză. Sunt supărat pentru că nu au avut bucuria de a juca fotbal, pentru atitudinea lor, unii au jucat pe vârfuri. Trebuie altă mentalitate, trebuie sacrificiu pentru echipă dacă vor să joace pentru Oţelul Galaţi. Sper să aleg mai bine pe cine mizez la partidele următoare”, a declarat Daniel Florea.

Oţelul Galaţia evoluat sâmbătă în următoarea alcătuire: Grecu – Marus, Cojoc, Ioniţă (min. 46 Asanache), Murgoci – Codreanu (min.46 Dajbog), Stănescu, Sefer (min.46 Istrate) – Chipirliu, Stoian şi Adăscăliţei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite