Oţelul Galaţi, meci crucial cu FC Vaslui, joi seară, în Cupa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul are loc joi, 15 martie, de la ora 21.30, pe stadionul „Oţelul". Dacă pierd, oţelarii ratează şi al doilea obiectiv din acest sezon, după ce şi-au compromis deja şansele la câştigarea titlului.

Începutul sezonului de primăvară n-a fost unul tocmai reuşit pentru elevii lui Dorinel Munteanu, care în primele două etape din retur au scos doar un singur punct în faţa unor echipe „de desculţi", respectiv Concordia Chiajna şi Ceahlăul.

Dacă ieşirea din lupta pentru titlu i-a costat câte 1.000 de euro pe toţi fotbaliştii şi membrii staff-ului tehnic, o eventuală înfrângere cu Vasluiul ar declanşa jihadul. Suporterii sunt deja foarte supăraţi pe echipă, iar la finalul meciului cu Ceahlăul a izbucnit deja în huiduieli la adresa fotbaliştilor. Preşedintele Marius Stan şi-a exprimat de asemenea nemulţumirea faţă de jocul previzibil şi lipsit de nerv practicat în ultimele două meciuri, aşa că este de aşteptat ca Oţelul să aibă o altă faţă în meciul de joi seară.

Dacă meciul va fi pierdut, poziţia lui Dorinel Munteanu ar fi în mare pericol, la fel şi contractele unora dintre jucătorii de bază ai echipei.

Infirmerie la Oţelul

Din păcate, din nou sunt patru indisponibilităţi în lot din cauza accidentărilor. Bratislav Punosevac, Sorin Frunză și Alexandru Benga sunt în continuare accidentați, la fel ca şi Samoel Cojoc.

Flancul stâng al apărării va fi o mare problemă şi în acest meci. Silviu Ilie nu va putea fi folosit, el ispăşind a doua din cele trei etape de suspendare, iar revenitul Sălăgeanu parcă vine de altă planetă, mai ales că a şi ratat ultima parte a cantonamentului de iarnă din cauza gândurilor de plecare.

La capitolul reveniri, Gabriel Giurgiu va putea fi pus la treabă după ce a stat în tribună în urma cumulului de cartonaşe galbene.

Una peste alta, meciul cu Vasluiul este unul extrem de greu, dat fiind că vasluienii vor şi ei Cupa, iar rivalitatea dintre cele două cluburi este deja o realitate.

Echipa are nevoie ca de aer de un rezultat pozitiv, iar asta nu se poate fără „al treisprezecelea jucător". Acum este momentul ca adevăraţii suporteri vină pe stadion.

Hai Oţelul!

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite