Oţelul Galaţi dispare oficial şi definitiv. Cele 80 de trofee ale clubului de fotbal sunt scoase la licitaţie la un preţ infim

Oţelul Galaţi dispare oficial şi definitiv. Cele 80 de trofee ale clubului de fotbal sunt scoase la licitaţie la un preţ infim

Aceasta este colectia de trofee a Oţelului Galaţi FOTO Artmark

Firma desemnată să vândă numele, sigla, palmaresul şi trofeele clubului falimentar Oţelul a decis să expună trofeele la Galaţi de vineri până duminică, înainte de licitaţia care va avea loc la Bucureşti în data de 23 februarie.

Întreaga istorie a clubului de fotbal Oţelul Galaţi, aflat în stare de faliment, a fost scoasă la mezat, în urma decizei adunării creditorilor. Licitaţia va avea loc la Bucureşti (de la Palatul Cesianu-Racoviţă), pe 23 februarie 2017, iar preţul de pornire pentru palmares, siglă şi trofeee (nu mai puţin de 80 de cupe) este de numai 9.000 de euro.

Înainte de licitaţie, firma desemnată să se ocupe de vânzare (Casa de Licitaţii Artmark) a decis să expună istoria Oţelului la Galaţi, pentru ultima oară. Expoziţia este găzduită în perioada 17-19 februarie (de vineri până duminică) de hotelul „Centrum” din Galaţi (aflat la intersecţia bulevardelor Brăilei şi Domnească), accesul publicului fiind liber.

Printre obiectele scoase la licitaţie, cel mai scump pachet este palmaresul FC Oţelul cuprinzând nu mai puţin de 80 de trofee, inclusiv Supercupa României 2011 şi Cupa Campion naţional Liga I 2010-2011, toate cu preţul de pornire de doar 9.000 de euro.

De asemenea, sunt scoase la licitaţie tricourile purtate de o serie de jucători (Daniel Popescu, Liviu Băjenaru, Sergiu Costin sau Cornel Râpă) în meciurile din Champions League,  preţuri de pornire de 50 de euro pe bucată.

Lista conţine şi 200 de piese de echipament sportiv (tip geantă sport conţinând câte opt echipamente fiecare, formate din şort şi tricou de joc), purtate în Liga I 2010 de Gabriel Giurgiu, Cornel Râpă, Cristian Sârghi, Skubic, Gabriel Paraschiv, Silviu Ilie, Adrian Sălăgean şi Cătălin Iorga. Printre acestea se află şi trei seturi alb-roşu şi nouă seturi albastru-negru, cu care s-a jucat în Liga Campionilor. Preţul este de 175 euro pentru fiecare set.

Se mai vinde şi „Istoria F.C. Oţelul Galaţi în imagini”, respectiv colecţia oficială de fotografii şi afişe a clubului, 106 piese (loturile componente detaliate pe www.artmark.ro) - preţ 3.500 de euro şi chiar un set de 26 de caricaturi ale zece personalităţi sportive – preţ 1.000 de euro. De asemenea, mai sunt disponibile fulare pentru suporteri, fanioane şi multe altele.

Cum se poate licita

Artmark a informat că persoanele să cumpere, la licitaţie, obiectele scoase la vânzare, o pot face în mai multe moduri moduri.

Cea mai simplă este cea directă, prin participarea la licitaţiile Artmark, „bucurându-vă de spectacolul din jurul vânzării operelor şi de cocktailurile organizate în deschidere”. Este de spus că doar în cazul adjudecării este nevoie să completaţi un formular de înregistrare, pe care îl găsiţi pe scaun, alături de paleta de licitare.

Se poate licita şi prin telefon, păstrându-vă anonimatul şi fiind conectat cu sala de licitaţie printr-un reprezentant Artmark. Completaţi un formular de participare prin telefon, pe care îl găsiţi pe site-ul nostru sau în cataloagele de licitaţie şi aşteptaţi să fiţi sunat când licitaţia se apropie de lotul de care sunteţi interesat.

O a treia variantă este oferta scrisă, în care specificaţi loturile pe care vi le doriţi şi valoarea maximă pe care sunteţi dispus să o oferiţi. Formularul de participare prin ofertă scrisă se găseşte pe site-ul Artmark sau în cataloagele de licitaţie.

Formularul de participare la licitaţie în absenţă, prin ofertă scrisă sau telefon, trebuie trimis cu cel puţin o oră înainte de începerea licitaţiei, prin email la auctions@artmark.ro sau prin fax la 021.210.30.15 4 - o ofertă online pe site-ul Artmark, introducând preţul maxim oferit, după ce v-aţi făcut un cont şi v-aţi înregistrat. Un reprezentant Artmark va licita pentru dumneavoastră în sală, precum în cazul participării prin ofertă scrisă.

De asemenea, puteţi să accesaţi Artmark Live pentru a participa prin Internet la licitaţii. Asemenea participanţilor din sală, vă alegeţi un număr de paletă şi aveţi control total asupra deciziilor, la fiecare pas de licitare. Conducătorul de licitaţie este notificat instantaneu de oferta dumneavoastră, introducându-vă în concurs alături de ceilalţi participanţi. Pentru a participa la licitaţii prin Artmark Live este nevoie să vă creaţi un cont.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările