Oraşul Galaţi va găzdui ediţia 2019 a Campionatului European de Box. Competiţia reuneşte 500 de sportivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Competiţia adresată juniorilor (atât la masculin, cât şi la feminin) va avea loc în perioada 22 mai –2 iunie. Ringul întrecerii ce va reuni 500 de sportivi din 40 de ţări va fi amenajat în patinoarul artificial din Galaţi, care va putea găzdui, printr-o serie de amenajări, peste 5.000 de spectatori.

Municipiul Galaţi va fi din nou una dintre capitalele boxului european pentru al doilea an consecutiv. 

După ce în 2018 a găzduit legendarul turneu internaţional Centura de Aur, de această dată în „patria” legendarilor Lucian Bute, Cristian Ciocan şi Georgică Donici (asta ca să amintim doar trei dintre marii pugilişti daţi de Galaţi) vor veni cei mai talentaţi pugilişti juniori ai bătrânului continent.

Municipalitatea a confirmat marţi că ediţia 2019 a Campionatului European de box juniori, masculin şi feminin se va desfăşura la Patinoarul Galaţi, în perioada 22 mai–2 iunie şi va aduna la startul întrecerilor peste 500 de sportivi, din aproximativ 40 de ţări.

Miercuri, 17 aprilie, de la ora 14,00, la Primăria Galaţi se va semna protocolul de colaborare dintre municipiul dunărean şi Federaţia Română de Box (FRB), privind organizarea acestui eveniment.

La ceremonia oficială de semnare a parteneriatului vor fi primarul Ionuţ Pucheanu, preşedintele FR Box - Vasile Cîtea şi fostul mare campion Dorel Simion, actual secretar federal al FRB.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite