Olimpicul la Fizică, Chimie şi Matematică care se relaxează cu texte traduse din limbi antice. „Este pur şi simplu logică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad-Ştefanuţ Radu Foto: arhiva personală
Vlad-Ştefanuţ Radu Foto: arhiva personală

Vlad-Ştefănuţ Radu (15 ani), elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este unul dintre elevii geniali ai României. Este medaliat la Fizică şi Matematică şi se distrează calculând mental viteza de deplasare a maşinilor sau a păsărilor când merge pe stradă, dar şi fenomenele care stau în spatele acestor acţiuni.

Vlad-Ştefănuţ Radu participă încă din clasa a V-a la olimpiade şi concursuri şcolare, primele fiind Matematica, Lingvistica şi Informatica, pentru ca mai târziu să descopere Fizica şi Chimia. ”Calificările la naţională nu au venit de prima dată. Am căpătat experienţă, m-am dezvoltat şi am reuşit apoi să mă calific la olimpiadele naţionale”, ne introduce puţin Vlad în ceea ce înseamnă parcursul unui elev pentru a deveni olimpic, un proces frumos, dar şi greu în egală măsură.

În clasa a VIII-a a participat doar la olimpiadele de Fizică şi Chimie pentru că multe dintre acestea se ţineau în aceeaşi săptămână. La Fizică a fost medaliat cu bronz de către Societatea Română de Fizică, iar la Chimie a câştigat olimpiada judeţeană şi s-a întors cu o menţiune de la competiţia naţională, oferită de către Ministerul Educaţiei Naţionale. În 2019 a reuşit să participe la trei olimpiade naţionale (Fizică, Chimie şi Matematică). La Matematică a fost recompensat cu medalia de bronz de către Societatea de Ştiinţe Matematice din România, aceeaşi distincţie fiindu-i acordată şi la Fizică, iar la Chimie a obţinut o menţiune.

În spatele performanţelor sale stau profesorii de la şcoala gimnazială nr. 29 din Galaţi şi de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, dar şi părinţii fără de care Vlad ne mărturiseşte că nu ar fi reuşit să facă nimic pentru că l-au sprijinit necondiţionat şi l-au motivat constant. Vlad ne dezvăluie secretul care stă în spatele succesului său. ”Ştiu că pare dificil, este mult de învăţat, dar totul ţine de cât de bine îţi poţi organiza timpul. Contează şi cât de multă pasiune ai şi dorinţă de muncă. Nu înseamnă însă numai învăţat, pentru că la un moment dat simţi că nu mai poţi. Trebuie să te şi relaxezi. E nevoie să menţii relaxarea şi învăţatul într-un echilibru permanent”, ne dezvăluie olimpicul care este ”reţeta” performanţelor sale la competiţiile şcolare.

Pentru a se destresa, Vlad merge cu bicicleta şi joacă fotbal, dar iese şi cu prietenii, pentru că a descoperit că socializarea este la fel de importantă ca şi învăţatul. Îi place competiţia, dar consideră că elevii trebuie să înveţe să nu îşi mai vadă colegii cu care concurează ca pe nişte duşmani şi să înţeleagă că trebuie să colaboreze unii cu alţii.

Ce ar schimba la sistemul de învăţământ

Crede că Fizica şi Chimia explică multe fenomene care se întâmplă în jurul nostru. ”Este frumos să găseşti răspunsuri la întrebările pe care ţi le pui, iar Matematica se găseşte în Fizică şi Chimie. Putem lua un exemplu banal. De pildă, care este procesul chimic care stă în spatele ruginirii fierului sau cel ce ţine de fermentarea laptelui, iar la Fizică este fascinant modul cum se propagă lumina”, ne dă olimpicul câteva detalii interesante şi ţin de cele trei materii.

Crede că este bine ca elevii să primească informaţii din cât mai multe domenii pentru că devin altfel mult mai flexibili mental şi emoţional, însă scoate în evidenţă una dintre tarele sistemului de învăţământ românesc: teoria nu se îmbină cu practica. ”Fără practică este greu să aduni atâtea noţiuni pe care la un moment dat s-ar putea să nu le mai înţelegi. Aplicându-le practic, înţelegi mai uşor şi totodată ştii să le foloseşti pe viitor. De asemenea, cred că profesorii nu ar trebui să se limiteze numai la predarea materiei, ci să încerce să ne pregătească şi pentru viitor, iar între dascăli şi noi e nevoie să se stabilească o legătură de prietenie”, face Vlad o scurtă radiografie a învăţământului românesc.

Consideră că volumul cunoştinţelor pe care elevii le primesc la şcoală este acceptabil, însă ţine să puncteze că este foarte important ca aceştia să fie atenţi la materia care se predă la clasă, dar şi să-şi organizeze eficient timpul. O zi obişnuită pentru olimpicul din Galaţi începe la ora 6,30, continuă cu orele de curs, iar după acestea îşi rezervă o perioadă de odihnă pentru a-şi recupera energia şi a elimina stresul, iar apoi începe să înveţe. Şi-a stabilit şi aici o regulă. Nu are un număr fix de ore alocate pentru studiu, ci învaţă atât timp cât consideră că o poate face eficient. ”Nu este bine să duci lucrurile la extrem”, punctează Vlad.

Calculează în minte viteza cu care se deplasează o maşină sau o pasăre

Le recomandă adolescenţilor să îşi îndrepte atenţia către Fizică, Chimie şi Matematică, materiile care îl pasionează, deoarece acestea sunt doar în aparenţă grele şi complicate. ”După ce acumulezi noţiunile de bază, te poţi îndrăgosti de ele pentru că sunt foarte frumoase, iar tainele lor te provoacă să le descoperi”, ne mărturiseşte tânărul.

Obişnuieşte să meargă pe stradă şi să calculeze în minte viteza cu care se deplasează o maşină sau o pasăre, luând în calcul indicele de frecare al roţilor cu carosabilul sau al aripilor cu aerul. ”Frecarea roţilor cu asfaltul este în sens invers, deoarece aşa funcţionează sistemul de deplasare. Când sunt în autobuz, mă gândesc la acea tendinţă pe care o ai de a te duce în spate sau în faţă, după cum şoferul accelerează sau frânează. Mă gândesc şi la procesul de fotosinteză al plantelor. Îmi place să îmi explic aceste fenomene”, ne dezvăluie olimpicul.

Este pasionat şi de Lingvistică pentru că are ocazia să traducă texte din limbi antice, folosind anumite indicii gramaticale, şi ne mărturiseşte că se relaxează cu acest gen de exerciţii. ”Este pur şi simplu logică. Primeşti o limbă de care nu ai mai auzit niciodată şi trebuie să traduci mai multe fraze în română, iar pornind de aici trebuie să găseşti regulile de exprimare şi să formezi noi propoziţii. Este o adevărată provocare”, ne explică entuziasmat Vlad.

Nu s-a decis încă ce vrea să facă după absolvire şi nu s-a dus cu gândul atât de departe până la a se gândi la o profesie. Scopul său imediat este să se perfecţioneze pe toate planurile, iar mai târziu decizia de a urma o carieră într-un domeniu anume va veni de la sine. Un lucru este sigur. Profesia pe care şi-o va alege trebuie să îmbine Fizica, Chimia şi Matematica, cele trei mari pasiuni ale sale. ”Pe viitor, la momentul potrivit, voi face o alegere în funcţie de oportunităţile pe care le voi avea, în funcţie de ce îmi doresc atunci să fac”, încheie simplu Vlad.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite