Olimpica la Arte Vizuale care pictează icoane şi se relaxează cu desene abstracte

Olimpica
la Arte Vizuale 
care pictează icoane şi se relaxează cu desene abstracte

Andreea Bocăneală Foto: Valentin Trufaşu

Andreea Bocăneală (18 ani), elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic din Galaţi, a obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Istoria Artelor şi Arhitectură din 2018, la secţiunea de patrimoniu. Din clasa a VII-a a început să deseneze icoane de diferite dimensiuni, iar acestea sunt atât de căutate, încât Andreea nu a reuşit până acum să păstreze pentru ea nici măcar una.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andreea Bocăneală (18 ani), elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic din Galaţi, a crescut într-o localitate din judeţul Galaţi, Lieşti, şi de mic copil a fost atrasă de tot ce a însemnat religie. A descoperit că îi place să picteze icoane în clasa a VII-a la şcoala din Lieşti, unde a urmat gimnaziul.

„Făceam desene, începusem să conturez şi câteva schiţe cu icoane şi am descoperit că îmi place foarte mult să fac asta“, ne dezvăluie Andreea cum a început totul. Nu i-a fost uşor când a venit la Seminarul Teologic din Galaţi, pentru că a fost nevoită să facă tranziţia de la materiile pe care orice copil le învaţă la gimnaziu la materiile religioase, dar a reuşit să se adapteze rapid.

A obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Istoria Artelor şi Arhitectură, secţiunea de patrimoniu, reuşind să realizeze lucrarea cerută de examinatori în opt ore şi jumătate, deşi avea 12 ore la dispoziţie. Şi l-a ales pe Sfântul Ierarh Nicolae ca temă de concurs, pentru că este ocrotitorul Bistriţei, oraşul în care a avut loc olimpiada în 2018. Este fascinată de pictarea de icoane, iar lucrările îi ies atât de bine, încât absolut tot ce a realizat până acum a vândut. În trei ani, a pictat aproximativ 50 de icoane şi pe toate le-a dat ca pe pâinea caldă, urmând să realizeze acum şi o restaurare pe perete.

„Sunt foarte mulţumită de mine. Am multe comenzi, iar printre ele se numără şi o lucrare mare“, ne explică olimpica. Cei care cumpără icoane de la Andreea sunt persoane obişnuite, dar care vor să aibă în casă astfel de lucrări, iar la modul cum evoluează lucrurile, după ce va urma o facultate de profil, adolescenta crede că va putea să vândă suficient de mult din creaţiile sale pentru a putea trăi din asta. Nu s-a gândit niciun moment să plece din România, considerând că şi aici se poate realiza profesional şi personal.

Tehnica creării unei icoane

Rutina adolescentei când pictează o icoană este aceeaşi ca a unui pictor. Andreea lucrează pe ceea ce se numeşte în termeni de specialitate blat preparat cu var lavabil, aracet sau clei de oase.

„Dacă îl prepar eu, şlefuiesc bine blatul, iar când încep să realizez icoana, folosesc o reproducere a acesteia, pe care o transpun pe blat cu indigo negru. Fac apoi un şanţ pe blat, noi îi spunem incizie, pentru a-mi da seama de cute şi lumini, iar apoi uşor, uşor, încep cu proplasme (n.r. – este un ton întunecat, aplicat uniform peste preparaţia panoului sau a peretului, care foloseşte ca fond general pentru figure, veşminte, căruia i se alătură sau suprapun culori de lumină şi accente de umbră) şi continui cu carnaţii, adică cu structura şi culoarea pielii unei persoane“, ne introduce adolescenta în lumea ei.

Cele mai importante părţi ale unei icoane sunt chipul şi mâinile. Chipul reflectă, evident, trăsăturile individuale ale sfântului realizat, însă acesta nu poate fi desenat oricum, ci doar în sens teologic. Şi mâinile sunt la fel de importante, pentru că ele trebuie să reflecte o anumită gestică, pe care Andreea o realizează printr-o combinaţie de pliuri şi lumini pe icoană.

Carnaţia este şi ea esenţială, culorile tenului unui sfânt variind de la o nuanţă maronie, mai degrabă un verde măsliniu, până la culori mai calde, realizate dintr-un amestec de ocru, roşu, galben şi negru. Toate trăsăturile feţei trebuie să reflecte frumuseţea spirituală şi tocmai de aceea roşul aproape că lipseşte în majoritatea icoanelor. Părul şi barba sfinţilor vor fi realizate întotdeuna cu o culoare închisă, dar pot fi şi cărunte sau albe. Ochii sunt realizaţi cu fineţe şi trebuie să fie întotdeuna expresivi, iar buzele vor fi mereu mici şi înguste.

Îşi doreşte să devină profesoară

Cel mai greu îi este când trebuie să aplice o imitaţie de foiţă de aur sau argint după ce a realizat incizia pe blatul preparat. Tehnica este una care cere migală şi multă precizie, pentru că dacă Andreea greşeşte şi cu un milimetru, trebuie să o ia de la capăt. Au fost cazuri în care a fost nevoită să repete procedura chiar şi de trei ori, însă nu se descurajează, pentru că ştie că astfel de lucruri fac parte din munca unui artist.

„E puţin mai greu acum, dar cu timpul o să deprind mai bine tehnica“, ne dezvăluie olimpica. După o zi de muncă la o icoană, nu simte nevoia să se ducă într-un parc să se relaxeze, ci desenează peisaje şi realizează desene abstracte. „Simt că făcând asta, mă detensionez. Am chiar şi un portofoliu de desene abstracte, dar nu mă gândesc să le expun. Sunt doar pentru mine“, ne mărturiseşte adolescenta.

După absolvirea liceului, va urma Facultatea de Teologie din Iaşi, specializarea Artă Sacră, pentru a-şi perfecţiona tehnica de pictare a icoanelor. Are lipici şi la copii, iar pe viitor intenţionează să urmeze şi cursuri de Teologie Didactică pentru a deveni profesor de religie sau desen, urmând să decidă după absolvire ce cale va urma. Andreea poate fi considerată un adolescent atipic în lumea tinerilor de astăzi, tocmai pentru că scara valorilor s-a răsturnat, iar comportamentele care ar trebui să constituie excepţia sunt astăzi regula.

Când este obosită, nu se uită la un film, ci ia o carte şi citeşte. Cel mai mult o atrag poveştile cu preoţi sau chiar cu persoane obişnuite care au făcut minuni, ori şi-au schimbat radical viaţa, dar şi cărţile despre pictură. „Când ni se cere la şcoală să studiem un roman, sunt momente în care nu îl pot citi pentru că nu simt în interiorul meu că pot face asta“, ni se destăinuie adolescenta care consideră că e loc de mai bine în învăţământul românesc.

„Nu cred că a fi profesor înseamnă ca dascălul să intre în clasă şi să înceapă direct să predea. Sunt persoane care fac astfel de lucruri acum. Cred că trebuie să existe un dialog între profesor şi elevi“, punctează olimpica.

Tehnologia de care copiii şi adolescenţii sunt atât de fascinaţi în prezent crede că i-a îndepărtat de la ceea ce ar trebui să facă în mod firesc la vârsta lor. „Nu mai ştiu ce este joaca, ce sunt parcurile. Sunt doar cu telefonul sau tableta în mână, iar tehnologia a evoluat atât de mult, încât acum este o problemă şi cu cititul, în sensul că tinerii nu mai citesc după cărţi, ci o fac de pe laptop“, scoate în evidenţă Andreea una dintre principalele probleme cu care se confruntă copiii în prezent. 

citeste totul despre: