Olimpica la Religie care vrea să ajungă medic. „Pasiune poţi să dezvolţi pentru gătit, dar de religie ai nevoie“

Olimpica la Religie care vrea
să ajungă medic. „Pasiune poţi să dezvolţi pentru gătit, dar de religie ai nevoie“

Andra Ioanina Radovici Foto: Valentin Trufaşu

Andra Ioanina Radovici este elevă în clasa a X-a la Colegiul „Costache Negri“ din Galaţi şi a obţinut în acest an medalia de argint la Olimpiada Naţională de Religie. După absolvirea liceului îşi doreşte să devină medic pentru că, spune ea, îi place să ajute oamenii.

Andra Ioanina Radovici (16 ani), elevă în clasa a X-a la Colegiul „Costache Negri“ din Galaţi, a devenit interesată de religie după ce a fost dusă de părinţi în copilărie pentru prima dată la biserica din satul Buceşti, comuna Iveşti, judeţul Galaţi. „A fost o slujbă de la prohodul Maicii Domnului care m-a impresionat foarte mult pentru că preotul a vorbit cu har şi multă sfinţenie. De atunci, m-am dus la fiecare slujbă la biserica noastră din sat“, povesteşte adolescenta.

Andra nu vede religia ca pe o pasiune, ci ca pe ceva necesar în viaţă. „Pasiune poţi să dezvolţi pentru gătit, pentru sport, pentru natură sau orice altceva, dar de religie ai nevoie, în special pentru formarea adolescentului în societatea contemporană. El are nevoie de modele pe care să le urmeze, iar eu cred că aceste modele le poate găsi doar în biserică. Mă refer la Iisus Hristos, Maica Domnului, sfinţi, mucenici şi martiri, prin modul cum l-au iubit pe Dumnezeu şi finalmente şi-au dat viaţa pentru credinţa lor“, spune olimpica.

În gimnaziu, a participat la olimpiadele de Matematică, Limba Română şi Biologie, fără să obţină rezultate deosebite, însă experienţa i-a folosit pentru Olimpiada Naţională de Religie, la care a participat în clasa a IX-a, unde a obţinut medalia de argint. Cu modestie, Andra spune că performanţa obţinută în acest an la olimpiadă este rezultatul muncii sale, dar şi a profesorului de religie de la liceul unde învaţă şi a duhovnicului din satul natal. Andra Radovici crede că este o minune modul cum a reuşit să câştige faza locală a olimpiadei, pentru că i-a căzut un subiect despre care nu învaţase nimic, anume cinstirea sfinţilor.

 „A scris Dumnezeu prin mâna mea. Nu îmi amintesc ce am scris şi cum am scris“, se destăinuie Andra. Adolescenta povesteşte că acelaşi lucru i s-a întâmplat parţial şi la Olimpiada Naţională, la unul dintre subiecte, unde trebuia să scrie despre pustnicii şi monahii din România care au avut un rol important în istoria creştină.

Specializată în tehnici de prim ajutor

Tânăra crede că pentru a deveni preot trebuie să ai vocaţie şi să ştii cu certitudine că asta îţi doreşti să faci în viaţă, astfel încât să poţi transmite enoriaşilor dragostea pentru Dumnezeu. Va participa şi anii următori la olimpiada de religie, dar şi la cea de biologie, o materie de care este pasionată şi care se leagă de gândurile sale de viitor. Olimpica doreşte să urmeze Facultatea de Medicină.

„Aşa cum Iisus este doctor de suflete, aşa şi eu doresc să devin un doctor care să vindece fizic oamenii. Ştiu că un bun medic trebuie să aibă mai întâi credinţă şi încredere în Dumnezeu, iar apoi să iubească omul, pentru că lumea noastră va prospera doar dacă dragostea de om va învinge dragostea de bani“, explică Andra cum vede ea legătura dintre profesia de medic şi Dumnezeu.


Andra Radovici alături de colegii săi olimpici FOTO Andra Radovici

Nu s-a gândit niciun moment să plece în străinătate după absolvirea facultăţii, pentru că este legată de locurile unde s-a născut şi a crescut, astfel că nu se vede profesând decât în ţară.

Adolescentei îi place să lucreze cu copiii, ea predându-le educaţie pentru sănătate şi tehnici de prim ajutor. De altfel, Andra este şi în echipa de prim ajutor a clasei unde învaţă, obţinând anul trecut locul al doilea la faza judeţeană a unui concurs de prim ajutor pe echipe. Olimpica ştie să facă resuscitare cardiopulmonară în caz de înec, dar şi să intervină pentru stoparea hemoragiilor şi imobilizarea membrelor afectate de fracturi sau luxaţii. Primul pacient resuscitat după ce s-a înecat a fost chiar bunica ei. Deşi era doar o copilă, Andra a găsit tăria de spirit pentru a o resuscita aşa cum s-a priceput atunci şi a reuşit să o readucă la viaţă. „Asta m-a şi determinat să aflu mai multe despre tehnicile de resuscitare“, spune cu emoţie tânăra.

Vine cu soluţii la criza din învăţământ

Andra are opinii bine conturate legate de modul cum ar trebui să arate învăţământul din România şi nu ezită să ni le împărtăşească. Olimpica nu este acord cu ideea Ministerului Învăţământului ca profesorii să nu mai folosească manualele acreditate. „Dacă un elev vrea să înveţe şi este silitor, ar trebui să aibă şi materiale după care să lucreze. Cred că dacă ministerul de resort doreşte ca din ce în ce mai mulţi elevi să înveţe bine, să aibă note mari şi să promoveze Bacalaureatul, atunci trebuie să le asigure copiilor manuale după care să înveţe. Nu poţi să lucrezi după un manual care este foarte vechi pentru că informaţiile nu mai sunt de actualitate. S-a ajuns ca unele clase să nu aibă manuale. Profesorii fac ce pot, dar elevii nu mai pot lucra la anumite materii“, explică Andra Radovici.

Olimpica vine şi cu o soluţie la criza din învăţământ: introducerea rapidă a unor noi manuale cu informaţii actualizate. Andra crede că problemele din învăţământ sunt compensate de calitatea profesională a majorităţii dascălilor, pe care îi vede bine instruiţi pe domeniile pe care le predau, dar şi cu o bună pregătire psihopedagogică, care să le permită să aibă o relaţie apropiată cu elevii pe care îi au la clasă.

„Dacă profesorul pune pasiune în ceea ce face cu elevii, atunci ei capătă o dorinţă arzătoare de a afla mai multe şi aşa ajung la performanţă. Atitudinea profesorului depinde foarte mult în crearea unei pasiuni a elevului“, arată Andra viziunea sa asupra legăturii care ar trebui să existe între profesor şi elev. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: