Vă mai amintiţi povestea negustorului prins cu ocaua mică? Folclorul spune că întâmplarea este din Galaţi

Deşi este posibil ca întâmplarea să fi avut loc şi în alte târguri din ţară, lucrarea „Cuza Vodă în tradiţia populară”, apărută la Biblioteca Eminescu spune clar că povestea s-a petrecut la Galaţi. După această întâmplare, a rămas celebră vorba „Te-am prins cu ocaua mică!”

Pentru ca este 24 ianuarie şi toţi românii au sărbătorit ziua Micii Uniri, iar România şi românii trec printr-o perioadă în care scările de valori s-au cam inversat, iar unii dintre cei  care conduc destinele ţării nu ne sunt modele, ci mai degrabă ne fac de ruşine cu faptele şi vorbele lor, n-ar fi rău să-l vedem pe Alexandru Ioan Cuza aşa cum a rămas în memoria tradiţiei populare: bun şi drept! Şi aşa ne-am reamintit de copilărie şi de povestea cu ocaua mică, poveste care începe să fie din ce în ce mai de actualitate. Potrivit lucrării „Cuza Vodă în tradiţia populară”, întâmplarea ar fi avut loc într-un târg din Galaţi.

Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase Măria-Sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme, şi căreia poporul îi spunea „ocaua lui Cuza”. A căutat, deci, „ţăranul” să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu „ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea.

„Jupâne negustor, nu-ţi iau bani”, s-a tocmit „ţăranul”, „ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn”. „Bine”, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, „ocaua lui Cuza”, şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn. „Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca”, a stăruit „ţăranul”. „Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta! Şi a scos de sub tejghea altă oca”, a zis negustorul. „Păi, ocaua asta-i mai mică”, a zis „ţăranul”. „Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!”, s-a burzuluit negustorul.

Atunci, „ţăranul” a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor. Neguţătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mână. „Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?”. „Nu mai zic, Măria-Ta!... Iertare... milă prea bunule”. Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţele din Galaţi ca să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.

„Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii şi să spună tare cu care va vinde şi cu care n-are să mai vândă de-aici încolo”, le-a spus domnitorul slujitorilor.

Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:
„Cu asta, nu!”. Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare: „Cu asta, da!” Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot târgul: „Cu asta, nu!”... „Cu asta, da!”... Şi i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.