Oamenii pentru care banii sunt un blestem. Explicaţiile unei fobii pe cale să fie rezolvată, în mod surprinzător, de tehnologie

Oamenii pentru care banii sunt un blestem. Explicaţiile unei fobii pe cale să fie rezolvată, în mod surprinzător, de tehnologie

FOTO Arhiva Adevărul

Este vorba despre Chrometofobie, o afecţiune care în literatura de specialitate este descrisă drept „frica iraţională de a atinge banii”. Psihologii spun că la origine fobia a fost asociată cu frica de microbi, dar că ulterior ea a căpătat şi forme mai complicate.

Deşi pare foarte greu de crezut, există şi oameni care nu îşi doresc banii. Chrometofobia sau frica de bani poate fi dezvoltată de orice persoană căruia îi este frică de bacterii şi infecţii, însă psihologii spun că pot exista şi alte cauze, mult mai complexe.

Cei care suferă de Chrometofobie simt o frică persistentă şi iraţională la văzul banilor, indiferent dacă sunt metalici sau din hârtie. Fobia ţine mai mult de manevrarea banilor decât de teama de a-i avea sau cheltui şi este foarte asemănătoare cu Mysofobia, frica patologică de bacterii şi mizerii.

În cazul persoanelor cu Chrometofobie, banii sunt principalul purtător al bacteriilor, iar ideea că aceştia circulă prin nenumărate mâini şi aparate face ca cel afectat să se panicheze în momentul în care se simte obligat să atingă banii.

„În multe cazuri fobia este legată de o frică faţă de germenii care pot fi pe bani. Cu toate acestea, sunt persoane cărora le este frică de bani datorită unei traume suferite şi apoi asociată cu banii”, explică psihologul Eveline Osnaga.

Din punct de vedere medical, o persoană care are Chrometofobie, se manifestă bizar în preajma banilor: poate face atacuri de panică şi anxietate, are palpitaţii şi bufeuri. „Pot experimenta anxietate şi senzaţie de înec când sunt în situaţia că cineva le oferă bani”, spune psihologul amintit.

Specialiştii psihologi au determinat că fobia banilor se poate manifesta la persoane care au trăit traume asociate cu banii. De asemeni, din Chrometofobie poate deriva şi „fobia financiară” care se caracterizează prin frica administrării banilor, întâlnită la persoane care prin natura lor nu îşi pot asuma anumite responsabilităţi, mai ales cele care implică operaţiuni financiare.

„Nu este o fobie des întâlnită şi, deşi, în vremurile în care trăim putem evita contactul cu banii folosind cardul, este recomandat să apelăm la un psihoterapeut pentru a rezola această problemă dacă o constatăm”, spune psihologul Eveline Osnaga.

Vă mai recomandăm şi:

Boala bizară care afectează milioane de români. Ce este ergofobia, cum se manifestă şi cum se tratează

Fobia care face praf orice întâlnire romantică. Ce este antofobia, cum se manifestă şi ce spun psihologii despre ea

Cum se manifestă cea mai ciudată fobie culinară: turofobia. „Bunica a zis că trebuie un preot, să scoată dracii mine!“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: