O viaţă confiscată de comunişti:„Îi rugam să ne împuşte şi ne râdeau în faţă.Nu aveau nevoie de cadavrele noastre, ci de suferinţa noastră!”

O viaţă confiscată de comunişti:„Îi rugam să ne împuşte şi ne râdeau în faţă.Nu aveau nevoie de cadavrele noastre, ci de suferinţa noastră!”

Nicolae Popa ne arată sediul fostei Securităţi din Galaţi

Nicolae Popa (80 de ani) a rezistat fără compromis violenţei, promisiunilor şi torturilor. Nimic nu l-a mişcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a făcut să renunţe la lupta împotriva comunismului. A suferit enorm, dar nu are niciun regret. Schingiuirile de tot felul nu i-au schimbat sentimentele: iubirea de Dumnezeu şi de neam.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totul a început în anii 1946. Era elev la Liceu Comercial din Galaţi. Avea doar 16 ani. Nişte agenţi ai Securităţii lipeau afişe pe pereţi precum:„Jos Maniu şi Brătianu –călăii ţăranilor din 1907!”.

„Eu am şters «călăii» şi am pus «eroii». Am fost dus la Securitate unde m-am ales cu o bătaie zdravănă. La puţin timp, am fost dat afară de la şcoală şi necazurile au tot continuat”, povesteşte fostul deţinut politic.

VEZI FOTO


A asistat la operaţiunile prin care oamenii erau forţaţi să renunţe la toate proprietăţile pe care le aveau: teren, cereale şi animale. Părinţii locuiau pe strada Gherghe Doja, numărul 38. Aveau o mică băcănie unde vindeau diverse produse, erau consideraţi chiaburi  şi nu li se mai dădeau mărfuri.

Drama unui fost deţinut politic: "A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat"

Răzvrătirea

"În mine mocnea o revoltă. Mi-am pus în gând să plec din ţară, să fug de comunişti. Simţeam că e ceva împotriva naturii, a neamului, a tot ce poate fi numit omenesc. Era martie 1949. Am reuşit să mă angajez ca marinar pe Dunăre. Aşa am ajuns la Viena unde am întâlnit un român stabilit de mulţi ani acolo. I se spunea moş Ştefan. El m-a sfătuit ce să fac. Într -o noapte când eram de pază pe vas, am intrat uşor în cabina secundului care, de regulă, era beat, am reuşit să-mi iau actele şi am fugit”, spune fostul deţinut politic.


Pe atunci Viena era împărţită în patru zone: rusă, engleză, franceză şi americană. Pentru a părăsi oraşul trebuia să treci printr-un control sovietic extrem de riguros. Tânărul Nicolae Popa a ajuns într-un centru american unde erau adunaţi fugarii. După câteva zile a fost trecut din zona americană în zona rusă şi, la scurt timp, a ajuns la Salzbourg în Austria.

Mă băteau cu furtunul de cauciuc până leşinam

„Acolo am fost interogat de un neamţ. M-a întrebat ce am de gând. I-am zis că vreau să lupt împotriva comunismului. Mi-a spus să merg la comitetul românesc. Şeful era maiorul Neagoe, american de origine română. M-a băgat într-o şcoală. Am cerut să intru într-un fel de instructaj pentru a merge în ţară cu misiune. Acea de a transmite informaţiile pe care ei mi le cereau de acolo. Era un fel de spionaj”, mărturiseşte fostul deţinut politic.

A trăit 1.000 de zile negre şi nopţi albe în lagărul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră

Arestarea

Pe 24 Martie 1951 a fost arestat, la Arad. Tocmai sosise în ţară. A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 25 de ani de temniţă grea. Motivul: «înaltă crimă şi trădare de patrie». "Eu nu am trădat România, ci comunismul. Nici măcar nu se poate afirma că am trădat pentru că nu aveam cum, nu fost niciodată de-al lor”, spune Nicolae Popa.

Calvarul pricinuit de organele de represiune a început cu cercetările si bătăile de la Securitate. A fost încarcerat la închisorile de la Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti şi Dej. „Au vrut să ne demoleze moralul. Aveau metode diabolice pentru a ne face să renunţăm la credinţa noastră şi să ne închinăm lor. Te forţau să te dezici de familie şi să-ţi faci mama curvă. Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte”, spune cu lacrimi în ochi bărbatul.

Un munte de suferinţă

După Jilava a urmat Aiud. Era februarie 1952. Afară era un ger de îngheţau şi pietrele. „Din gară până la închisoare am fost aduşi pe jos, aproape goi, cu lanţuri prinse de picioare, fără ciorapi. Te înjurau, te loveau, nu aveai voie să vorbeşti cu nimeni. Acolo am nimerit când se făcea selecţia pentru mina Cavnic. M-au dus la corpul de miliţieni, m-au controlat şi am căzut din picioare. M-au trimis la forjă”.

Coleg de celulă cu Mihai Dionisie

„Într-o zi era plimbat prin fabrică un cetăţean cu lanţuri de mâini şi de picioare. Avea şi o placă de gât. Când l-am văzut, am vrut să fiu solidar cu el. M-au pus şi pe mine în lanţuri şi am stat vreo 16 zile la Neagra. Era o celulă foarte mică, nu puteam sta pe vine, trebuia să stau în picioare. Nu aveam tinetă pentru necesităţi”.


„După 16 zile de tortură, m-au mutat în celulă cu părintele Guţiu. Eram murdar şi m-a spălat cu apa care era în celulă. A avut grijă de mine, ajunsesem un cadavru pe verticală. În fiecare zi mă scoteau la anchetă. Căpitanul Dorobanţiu, comandatul  închisorii Aiud, îmi tot repeta: «Mă ,nu fi prost, nu fi tâmpit. De aici noi te trimitem în plic acasă. Nu pleci viu de aici. Americanii pe care îi aştepţi nu vor veni niciodată”.

„Nu ni se dădea hârtie igienică sau ziare de teamă să nu le folosim la scrierea unor mesaje. Mirosurile pestilenţiale deveneau insuportabile, mai ales vara, iar tineta era evacuată la trei zile. Mă îmbolnăvisem rău de tot, slăbisem, nu mă puteam da jos din pat. În noaptea de Anul Nou am auzit clopotele la o biserică din apropiere şi am început să plâng. M-am gândit la fratele meu mai mic şi la părinţi”. 

Salvat de credinţă

„Îmi petreceam mult timp rugându-mă. Deodată, am simţit că se deschide uşa şi apare comandantul adjunct al închisorii pe care noi îl porecleam Crăcănel. «Ce faci, mă acolo? Mă, de luni de zile te pândesc şi Dumnezeu ăla al tău nu te scoate de aici» Eu i-am răspuns: «Nu mă rog să plec de aici. Mă rog pentru dumneavoastră, pentru fetiţele dumneavoastră, părinţi, fraţi şi ţară. Să ştiţi că eu sunt foarte fericit aici». Nu a scos niciun cuvânt. S-a înnegrit la faţă şi a plecat. După jumătate de oră vine un gardian şi îmi spune să-mi fac bagajul. M-au mutat în altă celulă. Ei mă ţineau acolo să sufăr. Când au aflat că nu sufăr, m-au trimis în altă parte”.

Listica Portase: „Comuniştii mi‑au sacrificat tinereţea şi sănătatea“

„Unul dintre cei mai diabolici miliţieni care nu pot fi uitaţi niciodată era sergentul Barabaş. Îl rugam să ne împuşte şi ne râdea în faţă: «Nu aveam nevoie de cadavrele voastre, avem nevoie de suferinţa voastră». Ăsta a fost comunismul!”.

„Perioada cea mai grea a fost între anii1959-1961. Simţeam că nu mai e cale de scăpare, însă eram împăcat cu mine, cu Dumnezeu. Nu am făcut niciun compromis. Dacă nu mă ancoram cu credinţă, nu reuşeam să supravieţuiesc. Omul se pierde mai întâi psihic şi după aceea fizic. Eram convins că lupt pentru o cauză dreaptă încât eram în stare să plătesc cu preţul vieţii”.

Părinţii l-au crezut mort

Pe 1 august 1964, după aproape 14 ani de temniţă grea, a fost eliberat. Familia îl credea mort. Reîntâlnirea a fost extrem de emoţionantă. „Credeau că văd o fantomă. Eram slab şi bolnav. La cimitir  am găsit crucea cu numele meu, mama mi-a dat hainele de pomană, mă credeau cu toţii mort. Părinţii au început să plângă, ne-am îmbrăţişat. Un băiat a venit şi mi-a sărutat picioarele. Era fratele meu cel mic. Am fost o săptămână de pelerinaj. Veneau oamenii să mă vadă”, spune Nicolae Popa.

Povestea preotului schingiuit de comunişti

După 48 de ore de la eliberare, a trebuit să se prezinte la Securitatea din Galaţi. A fost pus să semneze o declaraţie că nu va vorbi cu nimeni depre cele trăite în închisorile comuniste. A refuzat să semneze spunându-i miliţianului:„Dacă voi tăcea, vor vorbi pietrele. Am rupt acea declaraţie.  M-a înjurat de mamă, m-a făcut nebun. Din acest motiv am mai fost  arestat de cinci ori până am reuşit să plec din ţară”, povesteşte fostul deţinut politic.

America l-a adoptat

S-a căsătorit cu fata unui fost deţinut politic din Bucureşti, căruia securiştii i-au înscenat un proces de delapidare şi a făcut doi ani de închisoare. Era însărcinată, a pierdut fătul.

Cu lacrimi în ochi, cu inima sfâşiată de durere, după grele încercări, în 1979, Nicolae părăseşte ţara împreună cu familia. A fost eliberat din captivitate în urma intervenţiei preşedintelui Jimmy Carter – ca şi alţi români din diaspora.

"Am fost la ambasada americană şi le-am spus că vreau să plec. A doua zi, m-au chemat şi mi-au spus că-mi dau sponsorizare. Trebuia să fac rost de paşapoarte. Nu a fost uşor, a durat zece luni de zile, cu înjurături, ameninţări. Pe soţie o chemau zilnic la Securitate şi o sfătuiau să nu mă urmeze. Până la urmă am reuşit să plec. A fost o perioadă grea, dar am reuşit să-mi cumpăr o casă şi să-mi fac un rost acolo. Astăzi am şase copii şi 18 nepoţi. Sunt un om împlinit”, spune interlocutorul nostru.

 Drama lui Petrea Munteanu, omul care a fost torturat în aceeaşi celulă cu Radu Gyr şi Corneliu Coposu

Dragostea de ţară

Chiar dacă este la celălalt capăt al lumii, Nicolae Popa nu a uitat o clipă de poporul român. Are aici familie si mulţi prieteni.

„Mă doare România. Cum este posibil ca un pensionar să trăiască cu o pensie de 500 de lei, când preţurile de aici sunt mai mari ca în America. Vin des în ţară. Recent am participat la cimitirul românesc de onoare de la Ţiganca. De acolo am mers la Cimitirul Ostaşilor Români de la Chişinău”, povesteşte Nicolae Popa.

Deţinutul politic Neculai Popa a fost decorat de Traian Băsescu cu Ordinul „Steaua României”

Ctitor de Biserici

Recent a ajutat şi la ridicarea bisericii Hagi-Curda din Ucraina. A donat 50.000 dolari şi a venit de peste Ocean să vadă ce s-a zidit în această lume românească. 

"Dragostea de neam m-a determinat să strâng aceşti bani pentru românii de aici. Am citit despre cum oamenii din acest sat sunt ameninţaţi, marginalizaţi şi nu li se dă voie să slujească în limba română”, ne-a mărturisit cu emoţie fostul deţinut politic.

 „Cel mai mare regret este că cei care au dus ţara la sapă de lemn nu au bunul simţ să-şi cheltuie avuţia pe alte meleaguri. Să ne lase în pace !”.


 „Suferinţa ne-a ajutat sa ne ridicăm spiritual, să fim adevarati oameni, cum ne-a creat Dumnezeu. Nu urăsc pe nimeni, nici pe cei care m-au chinuit. Mi-e milă de ei”.

„Toată dragostea şi aprecierea pentru statul american . Fără el închisoarea mea nu avea sfârşit”.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: