O sută de femei-artist, sărbătorite în mod cu totul special la Centrul Cultural Dunărea de Jos din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 8 martie 2018, prestigioasa instituţie de cultură din Galaţi lansează volumul „Arta gălăţeană feminină” semnat de artistul şi criticul de artă Corneliu Stoica.

De Ziua Femeii, Editura „Dunărea de Jos” a Centrului Cultural gălăţean prezintă publicului un cadou special. Este vorba despre un cadou-omagiu, una dintre ultimele noastre apariţii editoriale: volumul ”Arta gălăţeană feminină” semnat de Corneliu Stoica, o mini-enciclopedie a gălăţencelor din perioada interbelică şi până astăzi ce au fost recunoscute ca artişti plastici.

Evenimentul are loc joi, 8 martie, la sediul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, din strada Domnească nr. 61, ora 11.00, în Salonul Artelor, la etaj.

Volumul prezintă, pe scurt, biografia, cariera şi personalitatea artistică a 100 de gălăţence, şi va constitui o bucurie pentru iubitorii de artă, dar şi un instrument util pentru specialişti. Cartea include  la final  şi o selecţie de lucrări plastice de referinţă.

„În carte, care beneficiază şi de peste 200 de reproduceri color (80 pagini), sunt prezentate 100 artiste născute în Galaţi, în localităţi ale judeţului Galaţi sau au fost adoptate de meleagurile gălăţene, perioada 1893 - 1994. Artistele aflate în viaţă trăiesc şi activează în Galaţi, Iaşi, Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Buzău, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Tulcea etc., dar şi în Canada, Franţa, Belgia, Germania, Italia, Anglia, Coreea de Sud, SUA, Australia”, îşi prezintă autorul, succint, lucrarea.

„Fie că s-au născut aici, lângă ape, fie că au devenit gălăţence prin adopţie, fie că au părăsit aceste meleaguri pentru a se stabili în ale oraşe, sau chiar pe alte continente,  doamnele şi domnişoarele din paginile cărţii au în comun iubirile lor dintâi: artele, Galaţii şi lumina spiritului uman. Unele dintre personalităţile culturale prezentate au trecut demult în nefiinţă, altele - aflate abia în primele decenii ale vieţii - au demonstrat deja performanţe de excepţie. Veţi regăsi, de asemenea, numele unor doamne iubite, respectate şi apreciate în România, atât ca artişti, cât şi ca profesori de arte”, spune Florina Zaharia, managerul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite