O şoferiţă a adormit la volan şi a intrat cu maşina pe contrasens, lovind în plin un alt autovehicul. Trei persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 31 de ani este cercetată pentru vătămare corporală din culpă, după ce a adormit la volan şi a pierdut controlul asupra maşinii pe care o conducea, intrând într-un autoturism care circula regulamentar din sensul opus.

Pe 26 aprilie, o femeie de 31 ani, din comuna Piscu, a condus un autoturism pe D.N. 25 şi, în apropiere de localitatea Braniştea, a adormit la volan şi a pierdut controlul direcţiei, pătrunzând pe sensul opus de mers şi intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.

”În urma impactului, a rezultat rănirea femeii, a conducătorului auto din cel de-al doilea autoturism, un bărbat de 35 ani, din judeţul Vrancea, precum şi a pasagerului aflat în acesta, un tânăr în vârstă de 24, din comuna Piscu”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite