O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern

O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern

Spitalul Anton Cincu, imediat dupa inaugurarea din 1904. In medalion - fondatorul.

Provenit dintr-o veche familie boierească, Anton Cincu a fost primul primar ales al Tecuciului, în anul 1864. A construit două spitale, şosele, numeroase clădiri şi  i-a convins pe locuitorii oraşului să nu-şi mai facă locuinţe din lemn, ci din cărămidă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă au trecut aproape 120 ani de la moartea lui Anton Cincu, povestea vieţii ilustrului reformator al administraţiei publice rămâne fascinantă pentru generaţiile actuale. Cincu este considerat, pe bună dreptate, un model de om dedicat trup şi suflet comunităţii, fiind admirat pentru mintea ascuţită, talentul organizatoric şi dărnicia fără seamăn.

Născut într-o familie de iubitori de oameni

Anton Cincu s-a născut în 8 noiembrie 1831 în Tecuci, într-o veche familie boierească, recunoscută în zonă pentru că îşi făcuse un scop din a-şi ajuta oamenii şi comunitatea.

Mama viitorului primar reformator al Tecuciului, serdăreasa Smaranda Corban (căsătorită Cincu), era supranumită „doftoroaia” pentru bunătatea şi priceperea cu care îşi îngrijea semenii. „Era căutată şi de bolnavi din alte zone ale ţării. L-a tratat chiar pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, scrie profesorul şi istoricul tecucean Doru Paraşcan.


Preocupată de starea de sănătatea a tecucenilor, Smaranda înfiinţează în anul 1845, pe cheltuiala ei, o bolniţă, care era la acea vreme singura instituţie medicală din judeţul Tecuci. Angajează doi medici, ale căror salarii le suportă în întregime, iar în 1857 cumpără câteva case şi înfiinţează un spital pe care îl finanţează şi îl administrează.

Soţii Smaranda şi Tudoran Cincu au cinci copii, însă trei dintre aceştia mor la vârste fragede. Ajung la maturitate doar doi: Anton şi Caterina. Aceasta din urmă avea să ajungă secretara caimacanului Vogoridi, însă moare inexplicabil la vârsta de doar 18 ani, iar Anton rămâne singurul descendent la familiei.

Primeşte o educaţie aleasă, fiind iniţiat în mai multe limbi străine, în economie, administraţie şi agronomie. Se căsătoreşte cu Sultana Nistor, fiica unei familii boiereşti care avea moşii întinse în părţile Adjudului, dar şi la Panciu şi Soveja. Au împreună zece copii, însă numai şase ajung la vârsta maturităţii. Erau vremuri în care bolile făceau ravagii în aceste părţi de lume, de aici şi aplecarea familie Cincu spre edificii medicale.

Deputat, senator, primar

În anul 1856, Anton Cincu se decide să intre în politică. Avea 25 de ani şi planuri mari. Este trimisul judeţului Tecuci în Cameră, apoi în Senat, unde se face repede remarcat prin pledoariile entuziaste pentru ca stăpânitorii ţării să se implice în realizarea unui sistem sanitar la care să aibă acces întreaga populaţie.

În 1864, la 33 de ani, devine primul primar ales al oraşului Tecuci. Până atunci, şeful administraţiei (eforul)  era desemnat de cârmuitori, iar cele patru mandate ale lui Anton Cincu (este reales în 1866, 1868 şi 1871)  sunt considerate fundamentale pentru istoria oraşului moldav.


„Este un personaj istoric foarte  interesant, care ar putea fi un model pentru edilii din zilele noastre. Muzeul de Istorie din Tecuci păstrează o mulţime de dovezi al faptelor lui Anton Cincu, iar cercetătorii în istorie au un teren vast de lucru în faţă”, este de părere şi istoricul Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi (de care ţine muzeul tecucean).

În 1871, Anton Cincu renunţă la mandat din cauza unor probleme de sănătate, însă rămâne consilier orăşenesc. I se propun, în repetate rânduri, portofolii în Guvern, însă le refuză sistematic, argumentând că nu se poate despărţi de Tecuci şi de tecuceni.

A făcut în şapte ani cât n-au făcut alţii într-un secol

În perioada cât a fost primar, Anton Cincu a realizat câteva lucrări capitale pentru modernizarea oraşului şi pentru sporirea gradului de civilizaţie al locuitorilor.

El a avut ideea asanării bălţilor formate de pârâul Tecucel, bazându-se pe observaţiile medicilor legate de legătura dintre ţânţari şi malarie.  Mai mult decât atât, a donat oraşului o moşie aflată la marginea acestuia, iar acolo a dat locuri de casă persoanelor nevoiaşe.

Documentele vremii consemnează faptul că Anton Cincu a amenajat bulevardul care leagă centrul Tecuciului de Gara Sud,  a pavat cu piatră străzile principale ale oraşului şi s-a înălţat Foişorul de Foc, înalt de 22 de metri, din centrul urbei. De altel, edilul avea o preocupare deosebită pentru prevenirea incendiilor, militând pentru ca tecucenii să-şi ridice locuinţe din cărămidă, rezistente la foc, în locul tradiţionalelor case din lemn.

A contribuit cu terenuri la înfiinţarea la Tecuci a patru unităţi militare (două regimente de cavalerie, unul de infanterie şi o baterie de artilerie), făcând din oraş un important centru militar al Moldovei.

Filantropia familiei Cincu

Familia Cincu este recunoscută ca fiind una de filantropi. De-a lungul istoriei, cei din neamul Cincu au donat Tecuciului şi localităţilor dimprejur sume importante, clădiri şi moşii.


Arhivele consemnează că serdarul Tudoran Cincu şi soţia lui Smaranda (părinţii lui Anton Cincu) au donat Tecuciului două moşii care, împreună cu cea răscumpărată tot de ei în 1820, formează acum cam jumătate din oraş. Ei au ridicat (în 1850)  şi biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, monument care dăinuie şi în zilele noastre.

La rândul său, Anton Cincu a donat oraşului moşia sa Capoteasca (din judeţul Râmnicu Sărat), ca din veniturile încasate să poată fi întreţinut spitalul. De asemenea, pentru subvenţionarea şcolii din Cărăpceşti a donat moşiile sale Micleasca şi Cosmeasca. Tot el a construit spitalul din Nicoreşti, podul de la Ţigăneşti şi a amenajat şoseaua Tecuci-Nicoreşti.

Însă cea mai importantă donaţie a lui Anton Cincu rămâne spitalul municipal din Tecuci. La moartea sa, survenită în 6 august 1894, a lăsat prin testament uriaşa sumă de 200.000 de lei aur pentru construirea unui spital modern. „Acest deziderat a fost realizat în 1904 de fiul său Theodor care a fost şi el mulţi ani în fruntea obştei”, scrie profesorul tecucean Doru Paraşcan.


Spitalul tecucean (care din 1990 poartă numele lui Anton Cincu), era, la începutul secolului XX una dintre cele mai frumoase şi mai dotate instituţii sanitare din această parte a ţării. De alfel, la 110 de la darea lui în folosinţă, spitalul slujeşte în continuare comunităţii locale. Nu mai este atât de modern pe cât şi-a dorit fondatorul lui, însă  este un punct de referinţă al obştii tecucene.


Cum tatăl, şi fiul

Theodor  Cincu a fost ales primar chiar în anul morţii tatălui său, iar clevetitorii n-au întârziat să apară. Alegerea noului primar a fost etichetată ca un act de „nepotism”, pe fondul emoţiei morţii importantului său tată. Istoria avea să demonstreze însă că Theodor Cincu era, la rândul lui, un mare gospodar  şi filantrop.

El a reuşit să construiască spitalul visat de bunica lui, serdăreasa Smaranda, şi finanţat de tatăl său, Anton. Apoi, până în 1947, spitalul s-a finanţat exclusiv din veniturile moşiei  Capoteasca, fiind un exemplu de eficienţă administrativă şi medicală.

Luând exemplul tatălui său, Theodor Cincu a donat oraşului, în 1934, actuala clădire a Muzeului Mixt, considerată atunci (poate şi acum) cea mai frumoasă casă din oraş (foto: Viorel Munteanu).


N-au fost în stare să-i facă măcar un bust

Ciudat este că deşi membrii familiei Cincu au marcat fundamental istoria Tecuciului, în oraş nu există niciun monument închinat lor. Autorităţile locale au tot promis, de-a lungul vremii, că vor ridica o statuie a lui Anton Cincu în parcul municipal, însă promisiune a rămas promisiune, parcă pentru a întări impresia că oamenii de felul lui, darnici, pricepuţi şi harnici, se nasc extrem de rar.

De altfel, nu este deloc întâmplător faptul că ultimele busturi ridicate în urbe s-au făcut din bani privaţi, adică din cheta făcută de nişte profesori inimoşi. Vorbim aici despre bustul filozofului eseist Petrovici (ridicat în anul 2009 în curtea şcolii care-i poartă numele) şi de statuia Elenei Cuza, aflată, din 1995 în incinta şcolii „Elena Doamna”.

CITEŞTE ŞI:

Cum făcea Biserica afaceri în Evul Mediu. Povestea satului din Galaţi vândut de 15 ori, cu tot cu locuitori, pentru a aduce profit unor mănăstiri din Iaşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: