O navă specială, pentru dragaje în Marea Nordului, va fi construită în premieră într-un şantier naval din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta nava ce va opera în Marea Nordului FOTO Proiect Damen Grup
Aşa va arăta nava ce va opera în Marea Nordului FOTO Proiect Damen Grup

Lucrarea va fi executată la Şantierul Naval Damen din Galaţi, beneficiară fiind firma CEMEX UK Marine Limited, cel mai important jucător din industria britanică a materialelor de construcţii. Nava va avea 103 metri lungime şi peste 7.000 de tdw.

Grupul olandez Damen a anunţat că tocmai a contractat execuţia pentru o nouă navă pentru operaţiuni marine speciale. 

După ce în anii trecuţi a construit nave unicat pentru montarea de cabluri marine de mare adâncime, pentru mentenanţa plaformelor eoliene din Marea Nordului şi pentru cercetare în Antarctica, de data aceasta va realiza, tot în premieră, un sofisticat complex de dragaj maritim (Marine Aggregate Dredger – MAD), ce va fi furnizat către compania CEMEX UK Marine Limited, din Marea Britanie.

Nava va fi construită în şantierul naval din Galaţi (entitate considerată „motorul” companiei olandeze Damen) şi este proiectată să extragă nisip şi pietriş de la adâncimi de până la 55 de metri, inclusiv în condiţiile dificile din Marea Nordului, unde va opera cu precădere.

Interesant este că proiectul este rezultatul unui studiu de piaţă extins, combinat cu o consultare a clienţilor companiei olandeze, iar nava „aduce un suflu nou, necesar, într-o industrie care se confruntă cu îmbătrânirea flotelor şi cu necesitatea concentrării pe activitatea maritimă”, după cum au declarat oficialii Damen Group.

„Am vrut un design revoluţionar, ceva pentru secolul XXI, cu tot ce implică acest lucru din punct de vedere al siguranţei, eficienţei, confortului şi protejării mediului înconjurător. Damen a acceptat provocarea făcută de noi, oferindu-ne un produs robust, cât şi eficient, o navă care reprezintă începutul modernizării flotei noastre în anii care urmează”, a declarat Laurence Dagley, directorul CEMEX UK Marine.

MAD (după lansare va primi, la botez, un nume „de scenă”, dar până atunci acesta este indicativul ei) va avea o lungime de 103,5 metri, 7.000 tdw şi o viteză de aproximativ 12 noduri, la plină încărcare, având o capacitate de transport mai mare cu douăzeci de procente faţă de actuala navă de dragaj din flota CEMEX, „Sand Heron”.
Cei doi parteneri contractuali au evitat să prezinte o valoare totală a investiţiei, însă valoarea de piaţă a unui astfel de complex specializat de dragaj maritim, incluzând instalaţiile aferente, este între 60 şi 100 de milioane de euro.

Este de remarcat faptul că CEMEX UK este cel mai important jucător din industria britanică a materialelor de construcţii. Este, totodată, cel mai mare investitor mexican din Marea Britanie, cu 3.000 de salariaţi şi cu vânzări totale ce depăşesc un miliard de lire sterline pe an.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite