O grupare infracţională a sustras peste 200.000 de euro din supermarketuri din întreaga Europă. Anihilau sistemele de alarmă, iar apoi furau banii din seifuri

O grupare infracţională a sustras peste 200.000 de
euro din supermarketuri din întreaga Europă. Anihilau sistemele de alarmă, iar apoi furau banii din
seifuri

Hoţii foloseau sisteme de bruiaj pentru a anihila sistemele de alarmă Foto: arhivă Adevărul

Poliţia Română şi Jandarmeria Naţională Franceză au destructurat o grupare infracţională bănuită de spargerea seifurilor din supermaketuri aflate pe teritoriul mai multor state europene. 5 membri ai grupării au fost conduşi la audieri.

Pe 9 februarie, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., împreună cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţeani Vrancea, au efectuat 9 percheziţii în judeţele Galaţi şi Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea a 15 infracţiuni de  furt din supermaketuri.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unei cereri de comisie rogatorie internaţională formulată de către autorităţile franceze, la activităţi participând reprezentanţi ai Jandarmeriei Naţionale Franceze. Asta după ce, în cursul anului 2016, poliţiştii au identificat un grup infracţional care acţiona pe teritoriul U.E., în special în Franţa şi Germania, având ca mod de operare spargerea seifurilor cu valori monetare din supermarketuri.

”Persoanele vizate, 2 bărbaţi şi 3 femei, cu vârstele cuprinse între 18 şi 33 de ani, sunt bănuite că, în perioada decembrie 2015 – iunie 2016,  folosind  dispozitive de bruiaj, ar fi anihilat sistemele de alarmare ale unor supermarketuri, iar din interior, prin forţarea seifurilor, ar fi sustras banii proveniţi din încasări. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 200.000 de euro”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru audieri. Cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furturi şi tentativă la furturi săvârşite în cadrul unui grup infracţional, asociere de răufăcători, tăinuire de obiecte furate săvârşite în cadrul unui grup infracţional, spălare de fonduri săvârşite în cadrul unui grup infracţional, fapte prevăzute şi pedepsite de codul penal francez.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările