O femeie a murit intoxicată cu fum în propria locuinţă. Incendiul a pornit de la o ţigară uitată aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă dintr-un cartier gălăţean.

O femeie de 60 de ani şi-a găsit sfârşitul sâmbătă seara în propriul apartament din  Micro 40, cauza morţii fiind cel mai probabil o intoxicare cu fum. Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să stingă incendiul în câteva minute, dar medicii nu au mai reuşit să facă nimic pentru proprietara locuinţei unde a izbucnit focul.

Din primele verificări, se pare că incendiul a izbucnit de la o ţigară uitată aprinsă, după cum a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Focul s-a extins la un fotoliu şi o comodă, iar fumul degajat i-a fost fatal victimei, care se pare că dormea la acel moment. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite