O femeie din Galaţi a încasat într-o singură lună ajutor de la stat în valoare de 5.148 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (ANPS), Viorel Alexandru, a anunţat astăzi că cea mai mare sumă primită de o persoană din România din cumulul prestaţiilor sociale se ridică la 5.148 lei şi este încasată de o femeie din judeţul Galaţi. Este vorba de o femeie cu handicap grav, care a încasat pe lângă indemnizaţiile care i se cuvin şi pe cea de creştere a copilului aferentă lunilor noiembrie, decembr

Mai multe detalii despre gălăţeanca, care beneficiază de cinci forme de prestaţii sociale, am aflat de la directorul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, Olimpia Niculina Ralea.

“Este o persoană care primeşte o indemnizaţie pentru creşterea copilului în valoare de 1.832 de lei. Luna ianuarie însă a fost prima dată când a încasat indemnizaţia şi s-au adăugat şi diferenţele (din data de 22 octombrie) în cuantum de 2.473 de lei.

Apoi a fost alocaţia copilului, încasată şi cu diferenţa aferentă. Vorbim de o sumă de 400 de lei, plus trusoul bebeluşului, în cuantum de 150 de lei, plus indemnizaţia pe care o încasează ca persoană cu handicap grav, adică 202 lei, plus bugetul complementar de 91 de lei. Toate acestea au dus la un total de 5.148 de lei. Trebuie precizat însă că, de acum încolo, femeia va primi lunar 2.325 de lei”, ne-a explicat Niculina Olimpia Ralea.

Statul a acordat în ianuarie 9,5 milioane de prestaţii sociale, dintre care trei milioane au reprezentat ajutoarele pentru încălzire şi 400.000 alocaţiile pentru creşterea copiilor de 0 - 2 (3) ani, iar cheltuielile statului pentru plata acestora s-au ridicat în prima lună la 843 milioane lei.

         

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite