O casetă de bijuterii care a aparţinut Reginei Elisabeta poate fi admirată la Muzeul de Istorie din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectul a fost donat de regină, în anul 1892, Zulniei Negri-Sturdza (sora lui Costache Negri), una dintre primele ei doamne de onoare, care i-a fost alături în ziua căsătoriei.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi propune vizitatorilor în luna septembrie 2015, în cadrul proiectului expoziţional „Exponatul lunii”, un bun muzeistic cu valoare memorială deosebită din patrimoniul instituţiei: Caseta de bijuterii a Zulniei Negri-Sturdza, dăruită acesteia de către Regina Elisabeta a Românie.

Valoarea memorială a obiectului este conferită de faptul că are o dedicaţie manuscris (în limba franceză, datată martie 1892, Pallenza) a Reginei Elisabeta a României, pentru Zulnia Negri-Sturdza, una dintre primele sale doamne de onoare, care i-a fost alături şi în ziua căsătoriei.

„Regina Elisabeta i-a dăruit-o Zulniei, sora lui Costache Negri, probabil la întoarcerea din călătoria în străinătate, dintre anii 1891-1894”, afirmă muzeograful dr. Elena Ingrid Bahamat, organizatorul expoziţiei.

Micro-expoziţia poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza Vodă” (de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 80; în spatele Prefecturii), în perioada 2 – 30 septembrie 2015, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite