O biserică din Galaţi hrăneşte în fiecare zi, de la începutul pandemiei, 70 de oameni ai străzii

O biserică din Galaţi hrăneşte în fiecare zi, de la începutul pandemiei, 70 de oameni ai străzii

Oameni ai străzii luând masa FOTO Costiuc Petrică

Slujitorii de la capela „Sf.Mucenic Pantelimon” a luat în grija lor, din 23 aprilie, hrănirea persoanelor fără adăpost de la Centrul de Urgenţă al Primăriei, iar acţiunea va fi continuată cel puţin până la Înălţarea Domnului.

Ştiri pe aceeaşi temă

O capelă din Galaţi reuşeşte, de aproape o lună de zile, să-i hrănească zilnic pe cei 70 de oameni ai străzii găzduiţi de Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din municipiu.

„În toată perioada de izolare la domiciliu, în care cu toţii am avut de suferit, am simţit că beneficiarii unui cămin pentru oamenii fără adăpost din municipiul Galaţi au nevoie de ajutorul concret al semenilor lor.  Acum, mai mult ca niciodată datoria noastră este să fim «iconomi» ai credinţei, ai binelui, ai dragostei, pentru ca acest nou virus, devastator al comunicării sociale, să nu-şi pună amprenta în mod negativ asupra celor care sunt deja afectaţi psiho-social şi economic în societatea noastră”, pr. Cosmin Munteanu, de la „Sf.Mucenic Pantelimon”, capela care susţine, cu sprijinul Arhiepiscopiei DUnării de Jos şi al unor sponsori, actul caritabil.

Proiectul a fost iniţiat deoarece, în toată perioada stării de urgenţă, persoanele asistate nu au avut voie să părăsească centrul de găzduire, personalul angajat fiind carantinat în instituţie, iar Primăria a reuşit să ofere doar hrană rece.

Această activitate filantropică se înscrie în calendarul faptelor milostive din Arhiepiscopia Dunării de Jos, pe care slujitorii Sfintelor Altare, sprijniţi de voluntari şi credincioşi le desfăşoară spre binele semenilor aflaţi în dificultate şi care au nevoie de ajutor.

„Cu binecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, campania de ajutorare a semenilor nevoiaşi a început la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi va continua, zilnic, până la praznicul Înălţării Domnului, având drept scop principal ajutorarea persoanelor bătrâne şi  singure”, spune preotul Munteanu.

Activitatea se va încheia cel mai devreme la marea sărbătoare a Înălţării Domnului, când, după rugăciunea de mulţumire pentru cei care s-au implicat în acest proiect, beneficiarii vor primi o masă mai bogată. Este însă posibil ca dacă situaţia o va impune (depinde de evoluţia pandemiei) să se continue campania şi după Înălţare.

„A fost donată Centrului şi o maşină de spălat rufe. Valoarea financiară a acestui proiect se  ridică la suma de 12.900 lei. În continuare nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu şi credem că faptele bune săvârşite în folosul aproapelui reprezintă o mărturie a iubirii lui Dumnezeu care lucrează prin oameni”, a mai adăugat preotul Munteanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: