O afecţiune tot mai frecventă în rândul elevilor, dar greu de diagnosticat. Ce terapie recomandă specialiştii

Cei care suferă de ADHD sunt mereu agitaţi. foto: Arhivă

Diagnosticarea ADHD-ului la copii este una dintre cele mai grele şi complexe investigaţii medicale din domeniul tulburărilor comportamentale. De obicei, ADHD este diagnosticată în perioada copilăriei, în jurul vârstei de 6-10 ani. La această vârstă, copilul manifestă neatenţie în mediul şcolar, precum şi o hiperactivitate în colectivitate. Conform ultimelor cercetări medicale, ADHD nu îşi poate avea începutul la o vârstă adultă.

Toate cazurile de ADHD (Attention deficit hyperactivity disorder) pornesc din copilărie, majoritatea având cauze genetice. La vârste mai mici de 6 ani, copilul poate manifesta hiperactivitate, fără ca acesta să sufere de ADHD. Din acest motiv, aşteptarea pragului de 6 ani este un lucru recomandat. Simptomele lui sunt împartite în 3 categorii - hiperactivitate, impulsivitate şi deficit de atenţie - şi sunt primele luate în vedere în stabilirea diagnosticului. Diagnosticul poate fi pus şi de un pediatru care este specializat în astfel de boli, însă cei care pot depista cu acurateţe boala sunt specialiştii în boli mentale - psihiatrii. “Este foarte grea diagnosticarea ADHD-ului. Numai neuropsihiatrul poate pune însă diagnosticul, nimeni altcineva. ADHD seamănă cu multe alte tulburări, de aici şi greutatea diagnosticării”, ne-a explicat psihologul Carmen Rusu.

Principalele simptome

Principalele simptome şi manifestări ale copilului care suferă de ADHD sunt: hiperactivitate (agitaţia frecventă a mânuţelor şi picioarelor, incapacitatea de a sta locului, comportamente agitate în momente inoportune, vorbit excesiv si neclar), impulsivitate (răspunde înainte de terminarea întrebărilor, îi întrerupe frecvent pe ceilalţi), deficit de atenţie (face greşeli frecvente la şcoală sau în alte activităţi din cauza neatenţiei). „Sunt situaţii în care cei mici au simptomele combinate. Deficitul de atenţie îşi pune amprenta cel mai mult, atât la şcoală, cât şi prin dezvoltarea unei deficienţe mintale. ADHD-ul este prezent frecvent în şcolile de masă, este o tulburare de comportament frecventă”, ne-a explicat psihologul Carmen Rusu.

Lipsa de atenţie se poate manifesta în situaţii şcolare, profesionale sau sociale. Copiii cu această tulburare pot fi incapabili să-şi concentreze atenţia asupra detaliilor sau pot face erori prin neglijenţă în efectuarea temelor şcolare sau a altor sarcini. Activitatea acestor copii este adesea dezordonată, efectuată neglijent şi fără un plan gândit. Copiii cu ADHD au adesea dificultăţi în a-şi menţine atenţia asupra unor sarcini sau activităţi de joc şi consideră că este greu să persiste în efectuarea sarcinilor până la realizarea lor.

Hiperactivitatea se poate manifesta prin foit sau răsucit, prin a nu rămâne aşezat când este de dorit s-o facă, prin alergat sau căţărat în situaţii în care acest lucru este inadecvat, prin a avea dificultăţi în a se juca ori în a se angaja liniştit în activităţi distractive sau prin a vorbi excesiv de mult.

Impulsivitatea se manifestă ca lipsă de răbdare, dificultate în amânarea răspunsurilor, trântirea răspunsurilor înainte ca întrebările să fi fost complet formulate, dificultăţi în a-şi aştepta rândul şi întreruperea sau deranjarea altora până pe punctul de a cauza dificultăţi în situaţii profesionale, şcolare sau sociale.

Chiar daca unii copii manifestă aceste simptome, nu înseamnă ca şi suferă de această tulburare comportamentală. De aceea, pentru diagnosticarea bolii, se ţine cont de mai multe aspecte:

• să aibă o constanţă de cel puţin 6 luni în comportamentul micuţului
• simptomele să apară înainte de vârsta de 7 ani
• să se manifeste în 2 sau mai multe medii (de exemplu la şcoală şi acasă)
• să determine apariţia unor probleme grave în comportamentul şcolar şi social

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul ADHD se poate pune în urma realizării următoarelor evaluari:

• anamneze
• discuţii cu părinţii persoanei suspecte de ADHD
• analiza activităţii şcolare cu accent pe absenţe, atenţia în timpul orelor de curs, note la purtare

Aceste evaluări trebuie completate de examene medicale ce includ:

• CT (computer tomograf)
• electroencefalograma
• homoleucograma
• RMN (rezonanta magnetică nucleară)
• examene neurologice şi teste de inteligenţă

Medicii specialişti care pot pune diagnosticul sau aplica tratamentul sunt: medicul de familie, pediatrul, psihiatrul de copii sau de adulţi şi neurologul de copii sau de adulţi. Specialiştii care nu sunt abilitaţi să prescrie tratament medicamentos dar pot acorda servicii de psihoterapie si consiliere psihologică sunt psihologul, psihoterapeutul, asistentul social şi specialistul în consiliere psihologică.

Terapia comportamentată în tratamentul ADHD

Modificarea comportamentală poate juca un rol important în tratamentul ADHD. Scopul terapiei comportamentale în ADHD este modificarea comportamentală prin modificarea mediului fizic şi social al pacientului. Mai exact, se realizează şedinţe de psihoterapie de grup conduse de un terapeut cu experienţă pentru a îmbunătăţi înţelegerea problemelor comportamentale, a dificultăţilor familiale şi a abilitatilor necesare pentru a gestiona modificările comportamentale dar şi realizarea unui jurnal zilnic al comportamentului ţintă al pacientului, util pentru părinţi.

Potrivit specialistului, tratamentul trebuie să includă psihoterapia, antrenamentul abilităţilor sociale, educaţia părinţilor şi modificarea programului educaţional al copilului. Psihoterapia poate ajuta copilul să îşi controleze agresivitatea, să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv. Psihoterapia poate face ca cel mic să îşi construiască stima de sine şi să îmbunătăţească capacitatea de rezolvare a problemelor.