Nunţile şi botezurile pot fi organizate la restaurante doar până la miezul nopţii şi numai cu acordul vecinilor

Nunţile şi botezurile pot fi organizate la restaurante
doar până la miezul nopţii şi numai cu acordul vecinilor

Locatarii nu trebuie dernajaţi de către nuntaşi pentru că administratorii restaurantelor pot rămâne fără avizele de funcţionare. Foto: Adevărul/arhivă

Asta în zilele lucrătoare ale săptămânii, potrivit unui regulament aprobat de aleşii locali, care prevede şi că, în weekend, petrecerile se pot încheia în zori, dar tot cu condiţia ca locatarii din preajma unităţilor de alimentaţie publică să nu fie deranjaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un nou regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale în zone publice din municipiul Galaţi, adoptat de către Consiliul Local, stabileşte intervalele orare în care agenţii economici vizaţi de acest act normativ îşi pot desfăşura activitatea fără a tulbura liniştea publică.

Conform acestui regulament, restaurantele, care organizează mese festive pentru evenimente de genul nunţilor şi botezurilor, o pot face între orele 8.00 – 24.00, în zilele lucrătoare ale săptămânii, iar în weekend, în intervalul orar 8.00 -6.00, fără tulburarea liniştii publice şi cu acordul celor care locuiesc în preajmă.

De altfel, potrivit respectivului regulament, administratorii unităţilor de alimentaţie publică, situate la parterul blocurilor (sau altor clădiri cu destinaţia de locuinţe) au obligaţia ca, între orele 22.00 – 6.00, să nu deranjeze locatarii cu volumul sonor al muzicii sau zgomote de altă natură.

În cazul nerespectării acestei condiţii, dacă există reclamaţii întemeiate din partea locatarilor, Primăria poate retrage sau chiar anula avizul de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică la care a fost tulburată liniştea publică.

Pentru emiterea avizului în vederea exercitării de activităţi comerciale în zone publice, conform orarelor precizate, se percep tarife diferenţiate în funcţie de suprafaţa de vânzare, de la 10 lei, la 400 de lei, pe an.

Eliberararea autorizaţiei pentru desfăşurarea unei activităţi de alimentaţie publică se taxează cu 1.256 de lei pe an – pentru o suprafaţă de servire mai mică sau egală cu 100 mp şi cu 3.658 de lei, pentru o suprafaţă mai mare de 300 de metri pătraţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările