Nu mor patronii când vrea criza: numărul de firme închise este aproape egal cu cel firmelor nou înfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de gălăţeni s-au înghesuit să-şi deschide firme
Mii de gălăţeni s-au înghesuit să-şi deschide firme

Pe parcursul acestui an, au fost închise doar cu o mie mai multe societăţi decât cele care au fost înregistrateNumărul firmelor din Galaţi, Brăila,Vrancea şi Buzău care şi-au închis porţile a fost de 8.600, iar al celor care s-au născut a fost de 7.600.

În timp ce pentru unii patroni criza economică a adus dezastrul, astfel încât mii de firme şi-au suspendat activitatea pentru următorii ani, alţi întreprinzători au profitat de locul liber lăsat pe piaţă şi au deschis afaceri noi.

Potrivit datelor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în primele 11 luni ale acestui an, şi-au pus lacăt pe firme un total de 8.612 de patroni, adică doar cu o mie mai multe decât cei care au decis să intre în lumea afacerilor. Mai mult, pe parcursul lui 2009, au fost înfiinţate tot atâtea societăţi câte au fost înregistrate şi în urmă cu un an.

Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, susţine că asistăm la un fenomen normal.

„ Întreprinderile sunt un organism viu: unele pier, altele se nasc. Însă până vor începe aceste noi societăţi să producă, să se pună pe picioare, să facă angajări... vom vedea. Deocamdată, după această perioadă de criză avem mii de întreprinderi închise –falimente, suspendări, dizolvări voluntare şi 30.000 de şomeri în tot judeţul nostru”, a declarat Marian Filimon.

Galaţiul are peste 2.600 de firme noi

De la începutul anului, 3.400 de patroni au renunţat la afacerile lor, adică cu 850% mai mulţi decât cei care au pus lacăt pe firme în urmă cu un an. În schimb, 2.650 de gălăţeni au pus bazele unei noi societăţi, dintre care 1.200 au fost de tip SRL, peste 900 PFA, 169  IFN şi doar 3 SA.

Aproximativ aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în Vrancea, unde circa 2.000 de oameni de afaceri au suspendat activitatea, în timp ce 1.417  abia au pornit la drum. Însă, de această dată cei mai mulţi vrânceni au ales să se înregistreze ca PFA, respectiv 570, faţă de 417 care şi-au deschis SRL.  

Mai multe naşteri decât firme închise

La Buzău şi Brăila, balanţa înclină către firmele noi înfiinţate. Astfel, 1.819 buzoieni au devenit patroni, cei mai mulţi de SRL, şi doar 1.700 au renunţat la afacerile lor. La Brăila au fost suspendate 1.438 de societăţi şi au fost înregistrate 1.764, aici numărul PFA fiind egal cu cel al firmelor de tip SRL.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite