Nor roşiatic observat deasupra combinatului siderurgic ArcelorMittal de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norul roşiatic i-a speriat pe gălăţeni Foto: Grupul Şoferilor din Galaţi
Norul roşiatic i-a speriat pe gălăţeni Foto: Grupul Şoferilor din Galaţi

Mai mulţi gălăţeni au fotografiat astăzi un imens nor de culoare roşiatică care se ridica de pe platforma siderurgică de la Galaţi. Oficialii ArcelorMittal au confirmat fenomenul.

Un nor roşiatic a putut fi observat astăzi de gălăţeni, indiferent în ce zonă a oraşului s-ar fi aflat. Fenomenul a fost fotografiat, iar pozele au ajuns pe reţelele de socializare, stârnind controverse printre internăuţi.

Mulţi au afirmat că ar fi vorba de o poluare accidentală provenind de la ArcelorMittal, în timp ce alţii au vorbit de faptul că vântul ar fi ridicat praful de zgură. Ulterior, reprezentanţii colosului siderurgic au lămurit misterul.

”Acest fenomen, adică norul roşiatic pe care l-aţi văzut, a apărut în urma deversării controlate a unui vagon cu fontă lichidă într-un bazin tehnologic. Operaţiunea s-a efectuat întrucât vagonul cu fontă care venea direct de la furnal nu a putut fi primit de Oţelărie, din cauza altor manevre, şi se procedează la deversarea acestuia într-un bazin, pentru a nu se pierde fonta. Ulterior, aceasta este retopită şi introdusă în circuitul tehnologic”, au precizat reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi.

Autorităţile de mediu au ţinut să dea asigurări că norul roşiatic nu a prezentat un pericol pentru populaţie. ”Nu există depăşiri ale valorilor pulberilor din atmsoferă şi pot să vă spun că valorile sunt chiar mai mici azi decât în mod obişnuit. Sigur, monitorizăm în continuare şi ţinem legătura cu Garda de Mediu", a declarat Carmen Sandu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi.

Garda de Mediu Galaţi a precizat că fenomenul este cunoscut, ţinând cont că a avut loc şi anul trecut. "Este aceeaşi situaţie din urmă cu un an. Surplusul de fontă a fost deversat şi s-a format acel nor; este un procedeu obişnuit şi nu s-a încălcat autorizaţia de mediu", a precizat Daniel Mocanu, directorul Gărzii de Mediu Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite